Linkuri accesibilitate

De multe ori, filmele psihologice sînt încărcate de aluzii, de o simbolistică şi un limbaj metaforic plicticos. Transpunerea pe ecran a unor stări umane, analizate dintr-o perspectivă psihologică unilaterală, riscă uneori să alunece în kitsch. Dacă în filmul american „Dineul” în regia lui Oren Moverman, retrospectivele oferă explicaţiile necesare - şi credibile - pentru comportamentul personajelor, în filmul din Ungaria, „Trup şi suflet” („Teströl és lélekröl”), regizat de Ildikó Enyedi, analogiile metaforice din regnul animal conferă naraţiunii un excedent explicativ pe care nici excelentul cameraman nu a reuşit s-o salveze de la alunecarea în derizoriu.

Imagine din „Trup și suflet” (Foto: Berlinale)
Imagine din „Trup și suflet” (Foto: Berlinale)

Acţiunea filmului lui Enyedi se petrece într-un abator (un loc folosit ca motiv literar şi de foarte mulţi scriitori, ca de pildă Upton Sinclair în „The Jungle“, din 1906, Bert Brecht cu celebra sa piesă „Sfînta Johanna a abatoarelor”, din 1931, sau de artişti plastici ca Lovis Corinth cu tabloul său „În abator”, din 1893). Apropierea treptată a două persoane introvertite, un bărbat şi o femeie, se derulează într-un univers parcă rupt de societatea real-existentă a Ungariei contemporane. Cu totul altfel se prezintă situaţia în filmul american „Dineul“, în care Richard Gere joacă rolul unui politician care-şi invită fratele şi soţia acestuia la masă, într-un restaurant de lux, pentru a discuta ceva extrem de important. Pe parcursul dineului politicianul care, la început, pare arogant şi plin de sine, se transformă într-un personaj cu calităţi nebănuite.

Băieţii adolescenţi ai celor doi fraţi au incendiat o femeie fără adăpost şi au postat ulterior isprava lor pe Internet. În urma arsurilor femeia a decedat. În final, politicianul este cel care se opune cu vehemenţă încercărilor de muşamalizare, fiind gata să renunţe la carieră după ce va dezvălui într-o conferinţă de presă omorul săvîrşit de adolescenţii care trebuie pedepsiţi.

În ceea ce priveşte abordarea cinematografică a unei teme total diferite, faţă de cel din Ungaria, se poate constata o înrudire evidentă între filmul din Ungaria şi cel polonez, regizat tot de o femeie, Agnieszka Holland, intitulat „Urmă” („Pokot”). În filmul radical al lui Agnieszka Holland metaforele împrumutate din regnul animal devin în realitatea imediată a provinciei poloneze simboluri pentru forţa umană distructivă. Într-un mixaj de „povestire poliţistă, thriller ecologic şi basm feminist“ (citat preluat din catalogul Berlinalei), Holland demască impulsurile cinegetice drept reflexe ucigaşe, contrare valorilor speciei umane. Filmul lui Agnieszka Holland are şanse reale să cîştige anul acesta unul din premiile Berlinalei.

Agnieszka Mandat în filmul polonez „Urmă” (Foto: Berlinale)
Agnieszka Mandat în filmul polonez „Urmă” (Foto: Berlinale)

Un premiu ar merita şi tragicomedia austriacă al lui Josef Hader, „Şoarecele sălbatec” („Wilde Maus”), în care joacă, într-un rol secundar, şi actriţa română Crina Semciuc (personajul: Nicoleta). Cu umor tipic vienez, care parcă respiră suflul literaturii din vechea monarhie habsburgică, regizorul pendulează între gravitate, patetism existenţial şi trivialitate cotidiană, povestind drama personală a unui critic muzical, Johann (interpretat chiar de regizorul Josef Hader), demis fără explicaţii plauzibile din redacţia ziarului unde lucra. Acţiunile de răzbunare naive puse la cale de către criticul demis, care ţintesc asupra redactorului şef, conferă filmului un surplus de situaţii comice, contracarate de drama personajului central.

XS
SM
MD
LG