Organizatorii Berlinalei au selectat anul acesta foarte multe filme care au ca subiect biografiile unor celebrităţi. Nu întîmplător, festivalul a fost inaugurat cu o astfel de creaţie cinematografică. Este vorba despre filmul de debut al francezului Etienne Comar, „Django“.
Este o naraţiune cinematografică aproape clasică, în centrul căreia se află compozitorul şi muzicianul Django Reinhardt, considerat fondatorul curentului muzical cunoscut sub denumirea de gypsy swing. Acţiunea filmului se desfăşoară, în 1943, într-un Paris ocupat de trupele naziste.
Fiind membru al comunităţii sinti, familia lui Django (interpretat de Reda Kateb), cît şi muzicienii sinti aplaudaţi de publicul francez, devin ţinta măsurilor represive rasiale ale ocupanţilor. În această atmosferă tot mai încărcată şi periculoasă, Django se decide să fugă în Elveţia pentru a scăpa de şicanele naziştilor. Potretul acestui mare muzician de jazz, care refuză a se supune unor convenţii, este o pledoarie insistentă pentru toleranţă şi umanism.
În filmul „Ultimul portret“, sau dacă doriţi „Portretul final“, regizorul Stanley Tucci s-a oprit asupra unui fragment din biografia marelui artist plastic elveţian, Alberto Giacometti (interpretat în această coproducţie anglo-franceză, care a rulat în afara competiţiei, de Geoffrey Rush).
Filmul este un omagiu adus unui artist plastic genial, în aceeaşi măsură, excentric şi vulnerabil, mereu nemulţumit de propria sa creaţie. Giacometti urmează să-i facă unui jurnalist (interpretat de Armie Hammer) un portret. Realizarea portretului ilustrează procesul de creaţie, în sine, şi singularitatea unei opere artistice valoroase.
Portrete cinematografice complexe au realizat şi Raoul Peck cu „Tînărul Karl Marx“ („Le jeune Karl Marx“), o coproducţie franco-germano-belgiană care a rulat în cadrul secţiunii „Panorama special“ şi Julius Ševčík cu pelicula dedicată preşedintelui „Masaryk“ (o coproducţie ceho-solovacă, proiectată în aceeaşi secţiune). În cadrul competiţiei se proiectează anul acesta şi un film documentar, care îl portretizează pe artistul plastic şi acţionistul german Joseph Beuys, realizat de Andres Veiel, intitulat simplu, „Beuys“.
Filme cu iz exotic
În programul principal au fost incluse şi două filme inspirate din realităţi care nu se află neapărat în vizorul interesului public. Africa actuală şi subcontinentul indian. Într-un stil realist lipsit de orice menajamente, coproducţia franco-senegaleză al lui Alain Gomis, „Félicité“ aduce în prim plan leziunile continentului african. În centrul filmului, care suferă de multe stîngăcii tehnice, se află o cîntăreaţă dintr-un bar din Kinshasa (Congo) al cărui fiu pierde un picior în urma unui accident. Locuinţa protagoniştilor devine metafora unui microcosmos social lipsit de orice speranţe.
Regizoarea Gurinder Chadha evocă în culori, imagini şi scene de masă tulburătoare un moment crucial din istoria Indiei. În centrul acestei coproducţii indo-britanice, intitulată „Casa viceregului“(„Viceroy’s House“), se află misiunea lordului Mountbatten, care în 1947 a avut sarcina să gestioneze acordarea independeţei subcontinentului. Divizarea coloniei britanice în două state, India şi Pakistan, explozia conflictelor între grupurile etnice şi religioase, sînt „împodobite“ cu o povestire în stil „bollywoodian“, însă fără a aluneca în trivialitatea pudică a fabricii de filme hinduse.
Numeroşi cineaşti români care participă la Berlinală au fost prezenţi duminică seară la un protest, desfăşurat în faţa sălii centrale a Festivalului. Protestatarii au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei din România, unde de aproape două săptămîni au loc manifestaţii contra actualului guvern.
Ilustraţii:
Joseph Beuys (Foto: Berlinale)
Ultimul portret (Foto: Berlinale)
Protest al cineaştilor români la Berlinală (Foto: Facebook)
