Linkuri accesibilitate

Guvernul R. Moldova și-a reafirmat dorința să vadă plecate trupele rusești de pe teritoriul țării


Guvernul R. Moldova și-a reafirmat dorința să vadă plecate trupele rusești de pe teritoriul țării, la puțin timp după ce președintele Igor Dodon avertiza că apropierea de NATO ar putea pune în pericol neutralitatea țării, aducând pe teritoriul ei militari străini. Într-un interviu cu presa ucraineană înaintea apropiatei sale vizite la Kiev din 13 februarie, premierul Pavel Filip a amintit că Rusia s-a obligat încă din 1999 să-și retragă trupele, dar nu a făcut-o, încălcând astfel mai departe Constituția R. Moldova. Declarația pentru Ukrinform preluată de Infotag și Radio Chișinău vine după ce președintele Igor Dodon s-a pronunțat în vizita sa de săptămână aceasta la Bruxelles împotriva planului deschiderii unui oficiu de legătură NATO la Chișinău, deși oficialii alianței și membrii propriului guvern îl asiguraseră că instituția va avea personal exclusiv civil.

XS
SM
MD
LG