Linkuri accesibilitate

„E foarte rău pentru Republica Moldova că pleacă tot tineretul”


În fața consulatului României de la Chișinău.

Reportaj despre cum obțin moldovenii cetățenia română.

Guvernul României a anulat sau a redus de la 1 februarie mai multe taxe pentru solicitarea cetățeniei române, sau pentru perfectarea actelor de stare civilă. Reprezentanții Consulatului României la Chișinău spun că e prea devreme să judece dacă măsura a dus la sporirea solicitărilor, dar mulți oameni cu care a stat de vorbă Valentina Basiul în fața consulatului au spus că micșorarea cheltuielilor îi bucură.

E ora 8 şi jumătate dimineaţa, câteva zeci de persoane stau la coadă la consulatul României. Unii bat din picioare pentru a se dezmorți din cauza frigului. Afară sunt minus 11 grade Celsius. Rândul se mişcă relativ repede. Claudia Raţă, din Sipoteni, Călărași, se desprinde de grup. Se opreşte la câţiva paşi şi studiază bucata de hârtie pe care a primit-o la ghişeu.

Claudia Raţă: „M-am programat să-mi fac adeverința de naştere românească pentru a putea circula în ţările unde mi se află copiii mei, să-i vizitez”.

Europa Liberă: Unde sunt copiii?

Claudia Rață
Claudia Rață

Claudia Raţă: „În Irlanda. Am depus jurământul pe data de 8”.

Europa Liberă: Câte drumuri aţi făcut până aici?

Claudia Raţă: „N-aş zică că tare multe. Văd că acum merge mai repede, nu atâta timp şi nu aşa de costisitor cum era înainte. Sunt foarte mulţi cetăţeni. Văd şi mai tineri. E foarte rău pentru Republica Moldova că pleacă tot tineretul şi toată lumea e nevoită să plece. Locuri de muncă nu sunt, salariile sunt mici”.

Claudia Raţă se bucură că Guvernul României a anulat taxele pentru transcrierea actelor de stare civilă – certificat de naștere, certificat de căsătorie, ş.a. - de rând cu taxa pentru depunerea dosarului de redobândire şi reducerea costului pașaportului. Spune că salariul ei e prea mic ca să-şi poată permite să cheltuiască între 300 şi 400 de euro, aşa cum era necesar până la 1 februarie, pentru perfectarea întregului set de acte de la depunerea dosarului pentru redobândire până la primirea pașaportului românesc.

Cu ordinul de obținerea a cetățeniei în mâini, a venit să se programeze pentru depunerea jurământului şi Tatiana din Chişinău, care refuză să-şi spună numele complet. Am întrebat-o dacă este adevărat că a început un nou val de redobândire a cetățeniei române.

Tatiana: „Ştiţi, mai bine faci multe drumuri decât situaţia asta din Moldova. Moldova noastră e ca în casă la o gospodină care nu-i gospodină, nu-i ordine, nu-i nimic. Eu nu aştept că copiii mei cândva odată în ţara asta vor fi fericiţi. O să treacă prin ceea ce am trecut şi noi şi poate şi mai rău”.

Europa Liberă: Şi unde vă vedeți viitorul?

Tatiana
Tatiana

Tatiana: „În Europa desigur. Noi deja am fost acolo, știm ce este, îmi pare rău că ne-am întors, neștiind ce-i acasă. Noi am gândit că în zece ani s-a schimbat situația. Da, s-a schimbat, dar nu spre bine”.

Parte din cei care stăteau la coadă cunoșteau despre anularea taxelor consulare ce a dus la eliberarea cu titlu gratuit a actelor de stare civilă. Erau însă şi multe persoane care au aflat despre gratuități stând la coadă.

„Acum a apărut necesitatea acum le facem. Am venit că vreau să-l ajut pe tata. Chiar ieri mi-au spus că nu e necesitate să plăteşti, că e gratis deja”.

„Vă spun cinstit că nici nu ştiu că sunt gratuităţi. N-am auzit”.

Europa Liberă: Vreţi să depuneţi pentru ce?

„Certificat de căsătorie. Mă programez, pe urmă aştept, îmi spun când să vin, depun”.

La consulatul României de la Chișinău
La consulatul României de la Chișinău

Începând cu 1 februarie, şi costul unui pașaport eliberat în cadrul misiunilor diplomatice s-a redus de la 100 de euro la 59 de euro, preţ similar celui emis în România. Întrucât din banii adunaţi din taxele consulare erau plătiţi angajaţii şi pentru ca aceştia să nu fie disponibilizați, iar acest fapt să afecteze activitatea secţiilor consulare, inclusiv să se creeze cozi, executivul de la Bucureşti a decis să aloce bani bugetari în locul fondurilor adunate din plăţile cetățenilor, a spus Radu Filip, secretar II la Ambasada României în Republica Moldova.

Radu Filip afirmă că e prea devreme să se evalueze dacă a crescut sau nu numărul persoanelor care vin la secţia consulară odată cu introducerea gratuităților, trebuie să treacă o perioadă mai lungă de timp pentru a observa care sunt tendințele.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG