Linkuri accesibilitate

A posta poze cu copiii tăi mici e periculos; dacă îi vede o minte tulbure?

În vogă e acum pe reţelele de socializare, mai cu seamă pe Odnoklassniki, să afişezi poze cu copii, cu nepoţi, cu nou-născuţi. Fiecare vrea să se laude cu progeniturile sale, să le arate prietenilor şi vizitatorilor întîmplători cît de frumoşi îi sunt copilaşii! E o adevărată invazie a copilaşilor pe reţelele sociale.

Copilaşi în braţele ocrotitoare ale părinţilor şi bunicilor, copilaşi alergînd voioşi pe o plajă frumoasă, copilaşi jucîndu-se, rîzînd, ingurgitînd torturi şi sucuri, copilaşi în sute şi mii de ipostaze. Arătîndu-le altora copiii sau nepoţii, e ca şi cum le-ai demonstra tuturor că nu ai trăit degeaba.

Am remarcat, cu o oarecare jenă, că mulţi postează poze cu copii la botez, copii dezbrăcaţi. E un soi de intimitate a cărei exhibare mi se pare stranie. Mie, de pildă, mi-ar fi ruşine să afişez fotografii în care copilul meu mic apare gol în timpul botezului. Cred că pozele astea ar trebui privite numai în familie.

Şi mai e ceva. Un detaliu pe care toţi aceşti protagonişti ai reţelelor cu copii în braţe nu-l prea bagă în seamă. A posta poze cu copiii tăi mici e şi periculos. Dacă îi vede o minte tulbure, înceţoşată, bolnavă, care apoi îşi propune să-i găsească?

XS
SM
MD
LG