Linkuri accesibilitate

Lt.-gen de armată american Stephen Townsend: recucerirea orașelor Raqqa și Mosul de la milițiile Statului Islamic se va încheia în următoarele șase luni


În apropiere de Raqqa în Siria

Cel mai important comandant militar american din Irak este de părere că forțele sprijinite de Statele Unite vor recuceri două bastioane ale Statului Islamic – orașele Raqqa din Siria și Mosul din Irak – în cel mult șase luni, a declarat miercuri purtătorul lui de cuvânt. Lt.-gen de armată american Stephen Townsend a fost citat cu declarația făcută agenției Associated Press că „în următoarele șase luni cred că vom vedea încheiate ambele campanii”. Purtătorul de cuvânt al lui Townsend, colonelul de aviație John Dorrian, a confirmat remarcile pentru Reuters.

XS
SM
MD
LG