Linkuri accesibilitate

PSD a primit în plin lovitura reacției de neignorat a societății civile și a partenerilor străini ai României, dar nu a cedat (Andrei Cornea/22)


„Nu se putea un moment mai prost în care România să cadă în dizgrația Occidentului” (Valentin Naumescu/contributors.ro).

„Nu se putea un moment mai prost în care România să cadă în dizgrația Occidentului, pe o temă care marchează o vulnerabilitate istorică, ce părea aproape depășită”, scrie Valentin Naumescu în analiza publicată pe contributors.ro. El se referă la tema clasei politice corupte. România tocmai era lăudată pentru progresele substanțiale în combaterea corupției, pentru ca acum să iasă în față cu un derapaj sever de la principiile statului de drept, prin celebra Ordonanță 13 adoptată, apoi abrogată sub presiunea străzii, de guvernul PSD-ALDE. „Dintre aliații NATO, doar Turcia pare să fi avut o depreciere mai accentuată a credibilității interne și a statului de drept”, observă Naumescu, care explică și de ce e un moment nepotrivit ca să derapezi. Contextul e definit de alegerea lui Donald Trump la președinția Statelor Unite, dar mai ales declarațiile lui de apropiere de Rusia, de „izolarea și indiferența britanică față de soarta continentului”, de discursul de extremă dreapta care se consolidează în Olanda, Franța și Austria și, mai ales, de tendința expansionistă a Rusiei.

În asemenea context, România ar fi trebuit, dimpotrivă, „să se întărească pe plan internațional, consolidându-și relațiile bilaterale și pregătindu-se pentru vremuri grele”. Or, după episodul creat de social-democrații lui Dragnea, o ușă deja i s-ar fi „trântit în nas”: delegația diplomatică de la București nu a mai fost primită de secretarul general al NATO - și nu e vina diplomației, adaugă analistul. România are încă atuuri importante: un președinte credibil, o reacție foarte puternică a societății civile față de amenințările la adresa statului de drept. Îi lipsește o nouă clasă politică.

Din păcate, arată Armand Goșu într-o analiză din revista 22, România de după 1990 s-a cam specializat în a fi în contratimp cu istoria. Unul dintre exemple: în 1991 a fost singurul stat ieșit din comunism care a încheiat un acord bilateral cu Uniunea Sovietică, cu doar câteva luni înainte de dezmembrarea acesteia. Și nu e singurul episod de defazare pe relația cu Rusia. Coaliția aflată acum la putere nici măcar nu s-a obosit să formuleze în programul de guvernare o linie clară a politicii externe a țării, deși „Bucureștiul ar trebui să pre­gă­tească terenul pentru diverse scenarii”.

În același săptămânal, Andrei Cornea avertizează că „fiara” e doar rănită. PSD a primit în plin lovitura reacției de neignorat a societății civile și a partenerilor străini ai României, dar nu a cedat. Pericolul e tot aici.

Andreea Pora preferă însă să măsoare daunele din tabăra aflată la guvernare: Dragnea și gașca lui sunt ire­me­diabil captivi mentalității ceaușiste și iliesceniste. Ca și ei, sunt convinși că în spatele protestelor se află forțe străi­ne, interese oculte, bani mulți, sorosiști și ire­dentiști, prostime ușor de manipulat. O re­pe­tă ca papagalii de dimineața până seara. [...] Nu doar pentru a denigra, programatic, ce­le mai mari manifestații de la Revoluție încoa­ce, ci și din convingere. [...] Pentru că protestele lor n-au fost ni­ciodată spontane”. Cităm în continuare din revista 22: „Dragnea & Gașca sunt captivi în străfundul unei peșteri. Ieșirea e blocată de un zid de mistificare. Dincolo, în viața reală, lumea s-a schimbat fără ca ei să prindă de veste”.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG