Săptamâna trecută la Filarmonica de Stat „Serghei Lunchevici” din Chișinău s-a ținut a treia „ședință” de terapie prin muzica - cum se numeste proiectul initiat de profesorul neurolog Ion Moldovanu și dirijorul Mihai Agafiță și care presupune tratarea publicului cu un program de piese muzicale de compozitori binecunoscuți din străinătate, dar și din Moldova, interpretate de orchestra Filarmonicii. Un interviu cu profesorul Ion Moldovanu despre intențiile autorii proiectului.
Europa Liberă: Terapia presupune că aveţi nişte boli anume să le trataţi sau e ceva generalist?
Ion Moldovanu: „Într-o carte de a lui Horia Pătraşcu despre Cioran, „Terapia prin Cioran”, subtitlul era „Forţa gândirii negative” şi acolo, într-un extras, după părerea mea, foarte sugestiv, autorul spune că, de fapt, omul este o fiinţă bolnavă. Eu nu vreau să dezvolt subiectul, dar cred că muzica este o parte din miracolul lumii, care influenţează, probabil, miracolul minţii şi a corpului.
Terapia prin muzică presupune, în fond, o acţiune asupra psihicului, asupra corpului, asupra stării de spirit şi din antichitate era folosită ca o metodă de tratament. Lucrul acesta era mai mult religios, mai mult intuitiv, dar acum ştiinţa, într-adevăr, a demonstrat că muzica are o influenţă foarte benefică asupra psihicului, corpului, asupra stării de bine etc. De la început s-a pornit cu tratamentul depresiei, anxietăţii, tratamentul chiar al bolilor mintale, psihice, acolo mai puţin eficient. Deci, acum ştiinţa a avansat în aşa măsură că piesele muzicale de anumit tip, depinde de sensibilitatea subiectului etc., pot fi utilizate cu o foarte mare eficienţă în terapie.”
Europa Liberă: Dar aceasta presupune o intimitate. Dumneavoastră vreţi să faceţi o terapie colectivă în sala de concert…
Ion Moldovanu: „Da, sigur.”
Europa Liberă: …care încă şi nu prea este încălzită.
Ion Moldovanu: „Aceasta e altceva. Dacă doriţi, un pic istoria proiectului acesta, domnul Mihal Agafiţa a venit la mine şi mi-a spus: „Aş vrea să particip într-un proiect, ceva cu, poate, muzica legat”. Şi i-am propus: „Dumneavoastră sunteţi dirijor cunoscut. Facem un proiect cu terapia muzicală”. Domnul Agafiţa, fiind artist, a zis: „Hai, totuşi, să facem o şedinţă colectivă, adică un concert cu efect terapeutic”. Zic: „Nu există aşa ceva în lume”, dar m-am gândit: încercăm, la urma urmei. Nu prea avem, sigur, specialişti în domeniul dat, aici trebuie un muzicolog, un specialist în psihologia muzicii etc., etc. Partea ştiinţifică am asigurat-o. Avem nevoie de specialişti savanţi în muzică sau muzicologi de nivel înalt.
A fost o idee foarte simplă, să vedem dacă, într-adevăr, muzica într-o sală de concerte, cu un public amplu, cu orchestră simfonică etc., poate avea, totuşi, un anumit efect. Şi am găsit un fenomen care poate fi măsurat – influenţa asupra durerii. O treime din public întotdeauna au dureri. Şi acolo este o întrebare: a dispărut cumva durerea dumneavoastră după concert? La 60% durerea dispare.”
Europa Liberă: Dar cât de sinceri credeţi că sunt oamenii?
Ion Moldovanu: „Oamenii nu au interes să mintă. Orice chestionar presupune o marjă de eroare, dar, când se repetă deja două concerte cu aceleaşi rezultate, nu cred că prima dată 300 de oameni, a doua oară vreo 360 de oameni, care au completat, sunt aceleaşi rezultate, nu s-au înţeles între dânşii, probabil. Unii, mă rog, nu au avut senzaţia. Ideea care era? Acei la care a dispărut durerea, în afară de emoţiile estetico-muzicale, care, firesc, sunt la orice concert, o senzaţie de bucurie, de înălţare etc., al doilea set de întrebări era despre starea modificată de conştiinţă: dacă aveţi senzaţia că zburaţi, vedeţi ceva, vedeți corpul dumneavoastră (parcă nu am corp) etc.? Întrebări bizare par uneori, dar cei care simt scriu despre chestia aceasta. La cei care au avut starea modificată de conştiinţă, a dispărut durerea sau s-a diminuat dramatic. Am analizat cine sunt cei mai sensibili.
Cei mai sensibili sunt tinerii, femeile, cei care nu au studii muzicale şi cei care nu iau psihotrope. În fond, acesta a fost un fel de screening, un test uşor, de o singură dată şi a depistat persoanele care pot fi disponibile sau au indicaţie, la o eventuală necesitate, pentru a merge la o terapie prin muzică. Dacă ascultând muzica la un concert, s-a diminuat durerea, ei sunt sensibili la muzică. Evident că apare pe urmă, dacă e durere cronică, fără doar şi poate, dar la alţii nu a dispărut deloc. De data aceasta am mai introdus un parametru, gradul de plăcere. De fiecare dată introducem un parametru nou şi vedem corelaţia dintre fenomene. Concluzia: proiectul se numeşte aşa – Un element poate fi un element de muzicoterapie într-un concert într-o sală mare, cu public larg, cu orchestră etc.? Poate. Am trimis la o redacţie şi vor publica articolul nostru de la primul concert.”
Europa Liberă: Dumneavoastră, până la urmă, sunteţi savant în ipostaza aceasta sau nu?
Ion Moldovanu: „Terapia prin muzică este, probabil, o metodă un pic a viitorului fiindcă sunt extrem de mulţi factori care influenţează. De exemplu, sunt câteva probleme în terapia muzicală. Prima problemă e că nu toţi oamenii au auz muzical, nu toţi oamenii au plăcere şi trebuie de ales. Deci, este o problemă despre farmacopeea sau reţeta muzicală, o problemă foarte mare. De exemplu, cineva are depresie, dacă îi veţi da un text prea vesel, va fi foarte iritat. Trebuie de găsit un aşa text care e aproape de starea lui de spirit şi periodic, la următoarele şedinţe, ridicăm un pic starea de spirit. Este simplu. Mai departe. Oamenii sunt diferiţi, unii au nevoie de un timp mai scurt. Sunt foarte mulţi parametri foarte greu de standardizat.
Cu toate acestea, sunt publicaţii foarte serioase la nivel academic la tema aceasta. Ideea noastră a fost un pic obraznică. Eu am presupus că, totuşi, este un efect al muzicii chiar într-o sală mare de concerte. Care a fost găselniţa, ideea? Că un parametru poate fi măsurat – durerea. Durerea e o patologie care este, probabil, cea mai indicată pentru tratamentul muzicii. Durerea este o problemă foarte mare.”
Europa Liberă: Dar, totuşi, aţi rămas la un repertoriu clasic. Acum vin nişte generaţii care s-ar putea să aibă aceleaşi senzaţii sau să se trateze cu muzica generaţiei de azi?
Ion Moldovanu: „Posibil. Chestiunea e că, concertul era dinainte ştiut de toată lumea. Mai mult decât atât, noi am făcut o publicitate destul de amplă care vor fi piesele. O parte din public, nu toţi, ştiau deja că sunt anumite condiţii pentru a le respecta. Condiţia fundamentală este de a relaxa, a închide ochii şi un pic a stimula imaginaţia. Şi cel mai important, este uneori o fobie la multe persoane, când intră într-o stare de trans, mai ales prima dată, este aşa o senzaţie că este cosmos şi apare o frică. Şi sugestia a fost: să vă lăsaţi duşi de muzică.
Vreau să vă spun că aceeaşi problemă este într-o stare cu totul deosebită în alt context, femeile care au frică de orgasm. La o parte dintre femei li se pare că vor înnebuni, dacă îşi vor permite să aibă plăcerea aceea care le duce undeva cu imaginaţia. Deci, lucrul acesta e foarte interesant. De aceea, sigur că s-ar putea de făcut o pregătire pentru a percepe muzica. Dar chiar nişte elemente extrem de simple, cum am spus azi [3 februarie], de exemplu: „Relaxaţi-vă, închideţi ochii, respiraţi, concentraţi-vă un pic la respiraţie”. Se cere un confort, fără doar şi poate. Dacă ar fi o sală specială, un pic confortabilă, să stai culcat, să fie cald, evident, efectul ar fi de 10 ori mai mare. Dar cel mai straniu că în aşa condiţii cum sunt, dar eu sunt convins că o parte din spectatori au avut şi plăcere, şi stare de trans, şi, presupun, s-a diminuat durerea care era.”
Europa Liberă: Maestrul Agafiţa sigur că urmăreşte, până la urmă, cu totul alt scop decât dumneavoastră. Dânsul vrea să propage muzica, să facă, mai curând, conectare la muzică, decât terapie, dar v-aţi întâlnit într-un punct anume. Şi în sensul acesta credeţi că e benefic proiectul ca să se conecteze mai multă lume la muzică, de fapt?
Ion Moldovanu: „Da. Dacă este o posibilitate de a atrage într-o sală de concert mai mult public, e un lucru minunat. Mai ales că sigur că efectul terapeutic există, sigur că e o metodă nemedicamentoasă, sigur că eficienţa este şi depinde un pic de condiţiile cum se percepe muzica. Deci, de ce un element de terapie nemedicamentoasă să nu aducă un public mai larg? Mai ales că efectul, într-adevăr, e pozitiv. Am avut cazuri când am chemat pacienţi o dată şi la vreo trei pacienţi din vreo 20 cu migrenă s-a pornit migrena, fiindcă data trecută au fost Bolero și alte chestii şi a fost muzică senzuală. Adică, nu relaxantă, dar stimulantă şi, evident, au avut acces de migrenă şi au ieşit din sală, şi au plecat. A fost şi aşa ceva. Dar, în principiu, muzica de azi era minunată, indicată.
Chiar şi pacienţii cu dureri şi accese de migrenă puteau, pe fundalul muzicii respective, probabil, să diminueze un pic durerea. Vreau să vă zic că este un miracol în problema muzicii ceea ce ţine de creier. Aceasta e o temă aparte, aş putea să vorbesc mult la tema aceasta. Toată lumea a rămas şocată când a apărut metoda de rezonanţă magnetică funcţională, când omul stă, de exemplu, culcat, ascultă muzică şi vedem creierul lui, ce zone sunt excitate şi ce zone sunt inhibate. Se considera că vorbirea este cea mai mare achiziţie a evoluţiei omului. Vorbirea e o chestie extraordinară, vă daţi seama. Vorba l-a făcut pe om, într-un fel, nu numai mâna, cum spunea Karl Marx. Vorbirea, discursul, gândirea etc. Când omul vorbeşte, se includ câţiva centri ai vorbirii etc. Cel mai impresionant e că, atunci când omul percepe o muzică, ascultă, cântă, compune muzică, numărul de centre se dublează sau se triplează. Atâtea centre sau atâtea zone din creier participă în procesul muzical şi lucrul acesta e foarte benefic, se face conexiune dintre diferite centre. În general, oamenii creativi, de exemplu, și omul care nu are darul acesta se deosebesc prin faptul că se conectează mai multe zone din creier în realizarea unui proiect, unei imagini sau unui desen cu cafea sau ceai, sau cu ce doriţi, sau cu vin. Momentul creativ e legat cu includerea multor centre. Și muzica este cel mai bun remediu pentru a stimula simultan aceste centre. Şi ele deja comunică între dânsele.”
Europa Liberă: Chiar mai bun decât narcoticele?
Ion Moldovanu: „Narcoticele, totuşi, sunt dăunătoare şi fac o adicţie puternică. Sigur că starea modificată de conştiinţă cel mai simplu e prin narcotice, droguri, dar lucrul acesta e cu risc foarte mare.”
