Linkuri accesibilitate

Dumitru Alaiba: „Dacă cei corupţi de la Bucureşti îşi pregătesc terenul ca să mai fure puţin, ai noştri sunt cu un pas înainte”


Interviu cu directorul de programe de la Centrul de Politici și Reforme

Câţiva experţi din cadrul Centrului de Politici și Reforme din Republica Moldova au cerut preşedintelui parlamentului, Andrian Candu, să retragă proiectul legii amnistiei capitalului votat în primă lectură la sfârșitul anului trecut. Inițiativa legislativă, adoptată fără consultări publice, a fost criticată inclusiv de reprezentanţii FMI şi Băncii Mondiale pe motive că ar „periclita” măsurile de combatere a corupției. Printre argumentele invocate de experţii Centrului de Politici și Reforme este că noua lege ar instaura o impunitate pentru comportamentul corupt şi că ar pune la îndoială principiul egalităţii în faţa legii, după cum veţi auzi din interviul realizat de Valentina Basiul cu Dumitru Alaiba, director programe la această organizație.

Dumitru Alaiba: „În primul rând, însuşi titlul acestui proiect de lege nu reprezintă esenţa lui, pentru că titlul este pur şi simplu puţin amăgitor. Credem că anume ceea ce conţine această lege are o singură intenţie - de a legaliza banii cu provenienţă ilicită din diferite activităţi la fel ilegale. Nu cred că are sens de discutat punctual unele prevederi, pentru că am cădea în capcana, daca vreţi, a celor care au propus această lege. Este clar că modul în care a fost propusă legea, netransparent, peste noapte, destul de brusc, înseamnă o voinţă politică în sensul negativ de data aceasta enormă de a-l promova. Şi discutând în detalii ba o prevedere, ba alta, de fapt, cădem în capcana autorilor, celor care vor să promoveze această lege, pentru că ei pur şi simplu vor bifa o aşa-zisă consultare cu societatea civilă, vor schimba două-trei virgule din proiect şi îl vor promova. Însăşi justificarea proiectului, însăşi raţionamentul proiectului, consecinţele pe care le produc sunt destul de proaste, bolnave chiar pentru societatea noastră, de aceea credem că unica soartă pe care o merită acest proiect este renunţarea la el şi niciodată să nu ne mai întoarcem la asemenea propuneri”.

Europa Liberă: Acest demers al dumneavoastră are legătură cu evenimentele de la Bucureşti, unde la mijloc este un alt fel de amnistie, una juridică?

Dumitru Alaiba: „Evident că există o consonanță, dar nu se trag una din alta, pentru că ideea acestui proiect a apărut mult înaintea eruperii protestelor de la Bucureşti. Mai mulţi membri ai societăţii civile, mass-media, donatori, parteneri de dezvoltare şi-au exprimat mari rezerve faţă de acest proiect, dar ei îşi exprimă mari rezerve pentru că sunt diplomaţi. Ceea ce trebuie ai noştri să înţeleagă este că aşa ceva nu trebuie să treacă. De aceea noi am spus că vrem să fim un pic mai direcţi pentru a transmite ceea ce trebuie spus - ca să nu existe spaţiu de interpretare”.

Europa Liberă: Dar în materie de activizare a societăţii civile, totuşi, ceva v-a inspirat de dincolo de Prut?

Dumitru Alaiba: „Da, hai să spunem. Chiar am comentat acum pe Facebook faptul că dacă cei corupţi de la Bucureşti acum îşi pregătesc terenul ca să mai fure puţin, ai noştri sunt cu un pas înainte, ai noştri deja au furat şi acum îşi ajustează legi pentru a-şi legaliza prada. Deci există o coordonare nu în tactica noastră cu evenimentele de la Bucureşti, dar există o analogie tristă dintre evenimentele din aceste ţări, doar că ai noştri de data aceasta sunt cu un pas înainte”.

Europa Liberă: Domnule Alaiba, faceţi acuzaţii grave în condiţiile în care anchetarea fraudei bancare nu s-a finalizat.

Dumitru Alaiba: „Anchetarea fraudei bancare nu se mişcă, nu că nu s-a finalizat, şi nu e vorba de acuzaţii. Este vorba, dacă vreţi, de opinii destul de populare în societatea noastră, noi pur şi simplu le spunem mai răspicat. Frauda bancară, căreia noi îi spunem furtul pentru că este furt - frauda este un cuvânt mai mascat pentru a spune ceea ce s-a întâmplat - , nu se mişcă de peste doi ani şi jumătate. Este clar că aceste autorităţi nu au nicio intenţie să finalizeze nicio investigaţie. Noi nu vedem nicio comunicare eficientă cu publicul, cu donatorii, cu partenerii de dezvoltare despre ce s-a întâmplat totuşi, noi nu vedem decât nişte fumigene, iar autorităţile au pus un embargo pe subiectul acesta, ele pot să vorbească despre orice numai nu despre furtul bancar”.

Europa Liberă: Legat cumva de acest subiect, cum comentați faptul că în ultimul timp băncile au înăsprit regulile în ceea ce privește transferurile de peste hotare, atât când e vorba despre agenți economici, cât și despre persoane fizice, pe de altă parte se încearcă promovarea unei legi care să permită intrarea de fonduri să le zicem suspecte, așa cum s-au exprimat mai mulți experți.

Dumitru Alaiba: „Eu aș presupune că acestea două nu sunt parte din aceeași strategie. Există condiționalități FMI și așa mai departe, pe de altă parte se vrea deschiderea unei ferestre pentru a oferi acces la bani de o proveniență nu tocmai onestă. Țara noastră deja a devenit vestită pentru spălare de bani transfrontalieri. Noi, din păcate, cu peste 20 de miliare de dolari spălați prin sistemul nostru bancar, avem toată libertatea să etalăm țara noastră ca un hub regional de spălare de bani. Această idee de proiect de lege pur și simplu va perpetua imaginea țării noastre peste hotare. Și nu cred că asta este țara pe care noi vrem s-o vedem prin presă. Pur și simplu nu este moral, dacă vreți, că în timp ce populația va plăti timp de 25 de ani pentru furt, avem toate justificările să presupunem că banii care au fost furați vor putea fi legalizați fără nicio problemă contra unui comision modest”.

Europa Liberă: Ați făcut referire la reacțiile Băncii Mondiale și FMI. Credeți că autoritățile vor ignora aceste poziții?

Dumitru Alaiba: „Autoritățile maschează declarațiile donatorilor și a partenerilor noștri, pentru că în momentul în care există anumite rezerve exprimate se declară că Noi ne consultăm sau că încă nu s-au pronunțat. Și asta vorbesc despre momentul adoptării în prima lectură, din câte noi știm”.

Europa Liberă: Dacă tot ați adus în discuție acest proiect de lege, credeți că este oportun să se facă o analiză detaliată a ceea ce s-a întâmplat în 2007, o altă amnistie a capitalului. Atunci s-au exprimat foarte mulți experți că la fel au intrat bani dubioși și s-au deschis anumite ferestre pentru anumiți oameni.

Dumitru Alaiba: „Putem să facem o analiză amănunțită la ce s-a întâmplat în 2007 sau putem pur și simplu să ne uităm la țara noastră peste zece ani, care este 2017, și vedem că acea amnistie nu a dus nici la o disciplină fiscală, nici la investiții care să explodeze, nici la o economie mai curată, mai civilizată și așa mai departe. Nu așa se crește economia, așa se stimulează corupția în continuare, așa se încurajează ca cei ce s-au obișnuit să-și dobândească averi ilicit să aștepte momentul pentru a-și legaliza averile, pe când oamenii cinstiți sunt întotdeauna descurajați. Deci omul care plătește impozite și muncește se uită în jur și rămâne extrem de dezamăgit de asemenea semnale care se transmit în societatea noastră. În același timp, știind cum parlamentul nostru poate face mișcări foarte bruște și foarte imprevizibile noi, cei din societate în general, nu ne vom mira deloc dacă undeva pe la ora 9.00 sau 10.00, într-o noapte, în trei minute acest proiect pur și simplu va fi votat rapid în a doua lectură și va deveni lege. Noi vrem să vedem acest proiect respins, nu pus pe pauză, nu lăsat undeva prin rafturile parlamentului, dar respins oficial și renunțat la el”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG