Linkuri accesibilitate

Cum să scapi de „statul ca afacere”?


Îi doare-n cot pe cinovnicii şi conducătorii autohtoni de critica ta.

Am spus, nu o dată, că maşinăria statală, construită aici cu surle şi tobe în 1991, e de fapt un loc călduţ pentru tot soiul de flăcăi descurcăreţi. Statul a fost conceput aici pentru binele cinovnicilor şi conducătorilor. E suficient numai să trecem în revistă salariile unor şefi ai întreprinderilor de stat ca să vedem imediat care sînt mizele statului moldovenesc.

Ei bine, cum poate simplul muritor să scape de corupţie şi de hoţie, cum poate să scape de statul ca afacere, de statul ca fief al celor puşi pe căpătuială?

Să critici hibele statului şi să-i chemi la ordine pe cinovnici e un efort zadarnic. Îi doare-n cot pe cinovnicii şi conducătorii autohtoni de critica ta. Tu latri, caravana lor merge mai departe.

Să aştepţi să vină alţi cinovnici şi conducători? Să aştepţi schimbări miraculoase după alegeri? Şi asta pare a fi aici o inutilitate. Sloganurile le sînt diferite, predilecţiile geopolitice tot diferite le sînt, dar năravul de a se ocupa numai de binele personal îi uneşte pe toţi. În 25 de ani ai tranziţiei, ei asta au făcut mai toţi, în ciuda sloganurilor diferite, şi-au clădit cariera şi averea cu acribie, în timp ce sărăcia şi hoţia luau proporţii.

O modalitate mai eficientă de a scăpa de statul ca afacere par a fi protestele. La o privire mai atentă însă îţi dai seama că protestele moldoveneşti sînt molcuţe şi se dezumflă repede. Protestatarul moldovean se plictiseşte repede, ingurgitează pop-corn, se hlizeşte, mai bea o bere, iar deseori nici nu ştie exact ce vrea să obţină în urma protestului. Conducătorii autohtoni nu se tem de proteste, ba chiar nici nu le bagă în seamă. Protestele moldoveneşti nu pot schimba puterea şi chiar atunci cînd ai impresia că reuşesc s-o schimbe (7 aprilie 2009), ele nu pot demola „statul ca afacere”.

Ce ne rămîne? Să vină nişte străini care să-i înclocuiască pe cinovnicii şi conducătorii autohtoni? Nu e o idee rea, dar cum poate fi ea realizată? Nicicum. Sau poate să sperăm că timpul atotputernic va eroda într-un tîrziu statul ca afacere? Putem, fireşte. Numai că nimeni nu ştie cîţi ani va trebui să aşteptăm. S-ar putea încă 25 de ani să nu fie suficienţi. Şi cîţi dintre noi oare vor apuca să vadă metamorfoza asta mirifică?

XS
SM
MD
LG