Linkuri accesibilitate

Pavel Filip: Guvernul de la Chișinău este categoric împotriva soluționării conflictului transnistrean prin revenirea la „Planul Kozak”


Premierul Pavel Filip

Guvernul de la Chișinău este categoric împotriva soluționării conflictului transnistrean prin revenirea la „Planul Kozak”, ce prevede federalizarea ţării, a declarat sâmbătă premierul Pavel Filip, în urma întrevederii cu președintele în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ministrul de externe al Austriei, Sebastian Kurz, informează Moldpres. Filip mai declarat că a venit timpul pentru a demara discuțiile privind chestiunile politice din „Coșul III” al agendei de negocieri în formatul 5+2, care urmează să aibă drept finalitate soluționarea problemei transnistrene și reunificarea celor două maluri ale Nistrului. „Sîntem preocupați de activitățile militare desfășurate de către grupul operativ de trupe ruse dislocate ilegal în regiune și sperăm că misiunea OSCE în R. Moldova va lua atitudini pertinente față de acest subiect”, a spus premierul Pavel Filip.

XS
SM
MD
LG