Linkuri accesibilitate

Invitata rubricii de astăzi este Lucia Bacalu.

„Raioanele Ungheni, Nisporeni și Călărași se îndreaptă cu pași mici, dar siguri, spre servicii mult mai bune în domeniul managementului deșeurilor solide. S-ar putea ca în trei ani, la Florițoaia Veche, sat situat la 10 km de Ungheni, să funcționeze un depozit regional pentru stocarea deșeurilor. La Nișcanii Călărașilor și în orașul Nisporeni vor fi amenajate stații de transfer al deșeurilor. Anual, vor fi gestionate aproximativ 50 de mii tone de deșeuri, adunate de la populația din cele trei raioane.

Orașul Ungheni va avea, până la finele anului curent, noi stații de așteptare. Unele vor fi construite, altele – renovate și amenajate. Mai mult decât atât, acestea vor apărea acolo unde e nevoie cu adevărat de ele. „Primăria a solicitat de la prestatorii de servicii de transport urban să ne ajute să stabilim locurile unde așteaptă cei mai mulți pasageri ori solicită să se oprească”, a explicat pentru „Expresul” primarul Alexandru Ambros. Stațiile vor fi construite grație unui parteneriat public-privat. Adică, primăria va oferi locul, iar agentul economic îl va amenaja.

În scurt timp, călărășenii care visează la propria afacere vor avea șansa să beneficieze de numeroase facilități, dar și de condiții bune de activitate. Asta, pentru că în aprilie, la Călărași va fi inaugurat oficial un Incubator de Afaceri. În prezent, au loc lucrări de reamenajare a unui edificiu din centrul orașului, care a aparținut cândva Liceului „Mihail Sadoveanu” din localitate. Incubatorul de afaceri are 2000 mp și va putea găzdui 30 de rezidenți, a declarat pentru „Expresul” Evgheni Tihonov, șef interimar al Secției Economie.

Secția Cultură și Turism Nisporeni și-a făcut un cadou – un microbuz cu capacitatea de 20 de locuri, care a costat 460 mii de lei, banii fiind economisiți de instituție în anul 2016. Este pentru prima oară, când o secție de cultură din regiune, are propriul autobuz. Nu-l are, la ora actuală, nici Ungheniul, nici Călărașiul, iar atunci când colectivele artistice trebuie să se deplaseze pentru a participa la diverse evenimente culturale, secțiile respective închiriază unități de transport.”

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG