Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

De atâta sete de libertate, liderii PSD au intrat în sevraj și dau semne de comportament bipolar. Termenele scadente ale proceselor le dau coșmaruri. La lumina zilei par oameni. Vorbesc de drepturi, democrație, legitimitate electorală. Îndată ce dă întunericul le cresc dinții și văd peste tot roșu ca steagul partidului. Se zice că vampirismul e o boală a dominației. Falsifică agenda guvernamentală, se strâng în haită la repezeală, pe unde pot, la partid, la clienți acasă, pe aeroport, în subsolul guvernului, că nu sunt pretențioși, să nu-i dea timp lui Klaus Iohannis să tureze motoarele, să vină să le prezideze și ședințele nocturne de guvern. Să stea la el acasă: ședințele nocturne sunt intime. Nici măcar ședințele critice ale Parlamentului European nu tulbură orgiile nocturne ale partidelor la putere. Și de ce le-ar tulbura? Doar nu spiritul european a câștigat alegerile din decembrie trecut!

Chiar dacă par haotice, jafurile sunt organizate la nivel instituțional și sunt sistematice. Haosul e regizat cu grijă ca să pună furtul calificat pe seama hazardului și a unei lumi în disoluție. Toți politicienii, cu precădere criptosecuriștii lui Dragnea, știu că un pic de haos dă autenticitate pompierismelor guvernamentale și nerespectării promisiunilor electorale. Au dus incompetența la un nivel de perfecțiune la care comuniștii doar jinduiau. Iar din februarie România a devenit raiul lor, al incompetenților, că tot s-a dezincriminat, printre altele, și abuzul în serviciu. Bântuiți de naturelul lor penal, liderii PSD și cei ALDE schilodesc justiția cu propria ei sabie, invocând votul din decembrie care ar da legitimitate politicii lor mafiote.

În România, infracțiunile statului împotriva societății au o lungă istorie. A spune acum că PSD a inventat forme încă nemaivăzute de tortură fizică și psihologică socială înseamnă să uităm că plagiatul este pentru Dragnea și ai lui a doua natură. Și au avut de unde plagia. În primul rând, din istoria propriului partid, specializat în anihilarea adversarilor politici și a libertăților încă din bezna comunistă și, mai apoi, mare autor de ordonanțe și legi votate pe piciorul clienților interlopi. Dar i-a putut plagia și pe adversarii politici. Acum un an guvernul Cioloș adopta și el pe nepusă masă o ordonanță care modifica nu mai puțin de 151 de articole din Codul Penal. Și atunci, ca și acum, sub maldărul de modificări de bun simț se ascundeau unele dubioase, dacă nu scandaloase, pe care magistrații le-au considerat periculoase, cerând anularea lor. Iar guvernele din mandatele lui Traian Băsescu au făcut exerciții de semantică și poetică pe textul Constituției și al legilor având o mulțime de susținători „civili”. Multe dintre relațiile contra naturii dintre justiție, servicii secrete și politică au fost legiferate de cei care acuză azi guvernul de politizare justiției de la tribune europene.

Poate că PSD va renunța la ordonanțele referitoare la grațiere și la modificarea Codului penal (dacă însuși Avocatul poporului a ieșit din inerția bine orientată politic și a promis că va contesta ordonanța de modificare a Codului Penal!), dar avem suficiente motive, doar aparent prezumțioase, să credem că banda lui Grindeanu va continua să conducă și să ia decizii scandaloase în pofida tuturor. A dovedit anduranță la rușine și onoare. Pentru cei care și-au tocit pingelele la protestele din anul 1989 și următorii, tot ce se petrece în aceste zile stârnește nebuloase amintiri. Nu atmosfera studențesc-revoluționară, ci gândul că, în afară de stima-de-sine a protestatarilor, toate acestea nu au decât o utilitate restrânsă, bine controlată politic. Că obrajii din toval ai politicienilor sunt mai rezistenți decât ghetele protestatarilor. Că lozincile haioase le alunecă pe obraji ca niște creme hidratante. Că din decembrie 1989 ne-am învârtit într-un cerc vicios, iar azi, ca într-o aporie a lui Zenon, descoperim că nu putem înainta întrucât liderii politici ai momentului ne ocupă integral prezentul și nu lasă loc de viitor. Că România a rămas înțepenită în gardul din sârmă ghimpată al lagărului comunist, cu Ion Iliescu și urmașii lui pe post de ingineri ai sufletului omenesc.

Manifestanții sunt lăsați de 27 de ani să fiarbă în suc propriu, pentru că nu sunt reprezentativi, semn că odată cu dictatura majorității a murit autoritatea bunului simț. Curios e că protestele sunt aceleași: treleviziuni libere, înlăturarea corupților și a structurilor represive. Și scenografia seamănă Pieții Universității: printre manifestanți sunt amestecați diversioniști cu cocktailuri Molotov în rucsac. SRI pretinde că a informat Internele despre aceștia, în vreme ce ministra, o apropiată a lui Dragnea, ceea ce spune tot despre ea, neagă cu vehemență că ar fi știut de diversiunile care urmăreau intervenția în forță a jandarmilor. În schimb, citește liste cu jurnaliștii care ar fi incitat la ieșirea în stradă, pentru că puii de comuniști din PSD au considerat opiniile independente mai periculoase ca niște cocktailuri Molotov. E și alt fel de a spune că „Suntem cu ochii pe voi. Vă citim cu atenție, vă trecem pe listă, nicio faptă bună nu scapă nepedepsită.”

Dar războiul nu discriminează și din lupte ca acestea nici albul ochilor nu scapă nemurdărit. Singura regulă e să rămâi în viață și funcțional. Darwinism la nivel social. Onoarea și demnitatea sunt accesorii și iluzorii. De partea cealaltă, alte forme de degenerare democratică: se strâng semnături pentru interzicerea unor televiziuni care nu au prezentat favorabil protestele, ba chiar le-au înecat în dezinformări și manipulări. Petenții au somat, pentru început, companiilor care fac reclamă la acele televiziuni să rezilieze contractele pentru a nu fi boicotate pe piață. De teamă sau pur și simplu ca să fie în rândul lumii și a-și asigura o presă binevoitoare, câteva mari companii au cedat acestor presiuni. Asta e! democrația cere sacrificii. În cazul acesta, automutilări. De pildă, automutilarea dreptului la exprimare. Jurnaliștii acelor televiziuni au devenit ținte în mișcare și rar scapă o zi de hârdaiele de vorbe pe care le toarnă colegii lor de breaslă de la trusturile de presă concurente. S-au făcut presiuni pentru amenzi și s-au depus plângeri la Procuratură. S-ar părea că tot mai mulți consideră că pe piața mediatică ar trebui să existe sezonier doar oficioasele de partid sau ale grupurilor cele mai vehemente. Alții se luptă să demonstreze că PSD este o organizație criminală de tip mafiot și că trebuie, prin urmare, scos în afara legii. Nu-i preocupă mișcările de extremă dreaptă tot mai vocale. Pluralismul dă bătăi de cap chiar și creierelor mai rafinate.

Proasta guvernare, lipsa reformelor, desfigurarea democrației, ignorarea sau divizarea și infiltrarea societății civile sunt principii de guvernare din agenda ascunsă a tuturor partidelor de ani de zile. Pentru toți au prevalat interesele de grup de interese, foamea de bani și putere asupra intereselor publice, generale. Dacă adunăm toate fraudele instituțiilor statului și adăugăm dampful penal care a însoțit privatizările, dubla contabilitate bugetară și restiturile de proprietate, vom ajunge la concluzia că absolut toate partidele, chiar și cele foarte mieroase azi cu oamenii din stradă, s-au comportat la un moment dat ca niște mafii de partid și de stat pentru care principiul de existență a fost abuzul în serviciu. Cu toții, indiferent de culoarea politică, au cooperat grațios pentru consolidarea statului infracțional și instituționalizarea corupției.

Este cert că nu de implanturi și liftinguri are nevoie România pentru a se reforma cu adevărat, ci de o transformare de profunzime, care să schimbe raportul de forțe și de interacțiune dintre organele vitale. Aceste structuri de rezistență la schimbare au făcut ca reformele să fie doar niște liposucții. Evenimentele din 1989 au fost un exercițiu de înviorare, insuficient de profund pentru a rupe oasele structurilor comuniste. Statul e doar o himeră autoritară, cu trei capete certărețe și de multe ori incompatibile, dispunând discreționar de instituțiile democrației pentru a-și proteja clienții și a-i anihila pe competitori. Societatea civilă, în schimb, minoritară și minimalizată, este izolată cu cordoane de jandarmi și atent studiată de aparatura de ultimă generație a Serviciului Intern de Informații. Până pleacă sau dispare în mod natural.

Pentru ca victoria lor împotriva țării să fie totală, oamenii de mâna a doua și a treia din stat, adică Dragnea și Tăriceanu vorbesc despre suspendarea președintelui care ar fi pus la cale o lovitură de stat. Tonul lor e tot mai isteric. De înțeles, cuibușorul de nebunii a început să fie părăsit de coechipierii care simt că se scufundă sub ei pământul de rușine sau revoltă. Oameni din structura guvernului și diverși politruci și-au dat demisia. Oportuniști sau moraliști? Putem bănui. Cert e că puteau s-o facă înainte, dar au preferat să submineze sistemul din interior câtă vreme asta le-a pus o pâine bună pe masă. Miroase a praf de pușcă și a alegeri anticipate. Partidele din opoziție discută singura soluție decentă de ieșire din această criză: boicotul sau chiar demisia parlamentară. Pentru cetățeanul obișnuit, pericolul e ca în aceste ape tulburi să nu mai distingă între peștii de tot soiul turbați de apele sulfuroase. Să creadă că unii sunt buni, pești serafici care vor să te ia sub aripa lor ocrotitoare, alții niște baracude care te vânează din toate pozițiile. Când, de fapt, mai toți politicienii văd în oamenii din stradă doar fitoplanctonul care le asigură legitimitatea și imunitatea.

Sunt zile triste din fabula cu câinii și cățeii, o fabulă fără etică, dar cu mai multe morale, la alegere. Una dintre ele: e mult mai ușor să golești de înțelesuri principiile și instituțiile democrației, decât să le umpli cu înțeles. De pe urma protestelor de stradă sunt învinși și învingători. Din propria experiență, nu sunt convins că învingătorii sunt printre cei din stradă. Singurul lor beneficiu este stima-de-sine. Va fi suficientă să-i facă să treacă peste depresiunea de a doua zi, că au fost folosiți de politicieni în fanteziile lor? Ca în orice roman polițist cât de baroc ar fi, trebuie identificați cei pentru care haosul e o vacă numai bună de muls, așadar cei care profită. Pe de-o parte, PSD și rudele sărace cu duhul din ALDE țin cu dinții de un proiect care îi exonerează de responsabilitatea juridică, dar care este de fapt un bilet de sinucidere publică. Au încredere în nucleul dur, surd și orb al votanților. De partea cealaltă, au ca adversare niște partide îngrășate cu traseiști, oportuniștii PSD și detritusul politic al gangsterilor locali care le-au adus bani și know-how infracțional. Partide fără oferte politice și care, în zilele bune ale campaniei electorale, nu puteau convoca mai mult de o mie de oameni la mitinguri, dar care acum vor susținerea sutelor de mii de oameni din stradă fără a le oferi decât alternativă propriei inevitabilități.

Tragedia acestor momente nu este dată de situația de cumpănă în care a fost adusă țara, ci de imposibilitatea unei soluții morale. Din prima zi a noii epoci era clar că FSN-ul și clonele lui de mai târziu sunt otrava mortală a democrației pe care se luptau s-o transforme într-un ornament al puterii. Votul pentru acești mutanți totalitari le-a fost constant favorabil. Societatea civilă s-a mulțumit să-i demonizeze pe ei și pe votanții lor, fără a încerca să-i înțeleagă și să-i scoată din impasul evoluției. Înaltele frunți ale intelectualității au ironizat „teleormanizarea” electoratului, ridiculizând doct zonele sărace și vag alfabetizate. Alături de prăduiala istorică a economiei, turmentarea în masă a fost singura strategie reușită, în ciuda impactului catastrofic la nivel social. Astfel că alternanța la putere se face în cadrul unei oligarhii toxice în care chiar și lebedelor le cresc coarne și solzi. Pentru ca lucrurile să se schimbe, ar trebui redefinite cu claritate raporturile dintre puterile în stat și, mai ales, acele prevederi sau goluri legislative care-i permit guvernului să dea Ordonanțe de urgență și să se comporte ca un parlament sau o justiție paralelă. De asemenea, ar trebui ca regulamentele celor două camere să primească avizul unui organism juridic (Curtea Constituțională sau Consiliul Legislativ) și să fie redefinite diversele imunități de care profită politrucii momentului. Însăși justiția ar trebui scuturată de magistrații ineficienți sau abuzivi și de relații contra naturii cu serviciile secrete. Dar singurele modificări constituționale care se întrevăd sunt cele homofobe ale Coaliției pentru Familie. Mai poate fi vorba despre democrație? Ar trebui un control penal al finanțării partidelor și anularea prescrierii infracțiunilor, fie ele și grațiabile, la nivel autorității statului. Dacă n-am ști că politicienii nu adoptă decât reguli care-i mențin în zona de confort și speranță maximă de viață, am putea aștepta alegeri anticipate cu un prag electoral de 1% și cu scăderea semnificativă a numărului de semnături necesar candidaturilor independente. Dar chiar de-ar trebui buletine de vot cât cartea de telefon, tot am fi mai câștigați. Pentru că, dacă ne imaginăm că democrația ne costă mult, înseamnă că am uitat cât costă dictatura.

XS
SM
MD
LG