Linkuri accesibilitate

Bulgaria introduce mașinile de vot


Bulgarii vor avea în martie alegeri parlamentare anticipate. Faptul că scrutinul se va ține cu un an mai devreme decât ar fi fost normal provoacă însă greutăți în aplicarea la timp a reformei electorale promise înainte de demisia guvernului Borisov. Ea presupune instalarea de mașini de vot în toate secțiile de votare, ca opțiune la votul „pe hârtie”, dar procurarea mașinilor costă foarte mult, iar justiția nu permite instalarea lor parțială.

Pentru a reduce fraudele și comerțul cu voturi, bulgarii vor aplica sistemul american de votare. În alegerile anticipate din 26 martie, alegătorii vor putea folosi pentru prima dată mașini de vot în toate secțiile.

Curtea supremă administrativă a anulat decizia Comisiei centrale electorale pentru folosirea mașinilor de vot în numai 500 din cele aproape 12 500 de secții. Guvernul interimar a fost obligat să asigure, fie prin închiriere, fie prin cumpărare, mașini pentru toate secțiile. Drept urmare costul alegerilor anticipate se va dubla de la 30 la 60 de milioane de leva, egale cu 30 de milioane de euro.

Curtea supremă a fost sesizată pentru tentativa CEC-ului de a amâna aplicarea prevederilor noului Cod electoral de către partidul de centru dreaptă „Noua republică” condus de fostul co-președinte al Blocului reformator, Radan Kânev. Liderii partidului au cerut demisia membrilor Comisiei.

Mașinile de vot garantează secretul votării și înlesnesc procesul electoral. Rolul comisiilor va fi redus la organizarea și garantarea ordinii în secții. Rezultatele votării vor putea apare aproape imediat, în timp real. Va fi practic redusă la zero posibilitatea cumpărării, nu numai de voturi, dar și de comisii întregi și îngreunată fraudarea alegerilor.

Până acum mașinile de vot au fost folosite de două ori – în mod experimental, și de alte două – pe o scară limitată. 23% din alegătorii în 200 de secții au ales să voteze cu mașini în alegerile prezidențiale. Închirierea, transportul și software-ul necesar au costat câte 760 de euro pe o mașină.

Mai mulți lideri politici și experți avertizează că până la data viitorului scrutin – 26 martie, nu vor putea fi asigurate cele 12 500 de mașini necesare. Vor apare probleme suplimentare la secțiile în străinătate.

Liderul partidului „Noua republica”, Radan Kânev, a declarat că cele 12 500 de maşini costă „cât furturile, timp de o săptămână, ale partidului GHERB” – formațiunea ex-premierului Boiko Borisov. „Este o zi nefericită pentru GHERB și pentru Partidul Socialist care au folosit pe scară largă frauda electorală. În urmă menținerii la putere, în perioada tranziției a reprezentanților mafiei politice Bulgaria a pierdut miliarde”, a spus Kânev. El a cerut ca numărarea buletinelor de vot celor care vor prefera să voteze în modul tradițional, să fie făcută prin scanare.

XS
SM
MD
LG