Linkuri accesibilitate

Până în ultima zi a vieții sale, Isaac Deutscher a sperat că un Mântuitor va ajunge la putere în Rusia, unul care să salveze ceea ce el credea cu pasiune că era promisiunea abandonată a eliberării universale. Pentru Berlin, o asemenea judecată era irațională. Din punctul său de vedere, comunismul era o catastrofă istorică, „un eșec absolut și, acolo unde există, are mai multe crime oribile pe conștiință decât cele mai teribile prigoane religioase”. (p. 78) Mai mult decât atât, precum jurnalistul și istoricul politic Leo Labedz (un alt imigrant polonez), el îl considera Deutscher drept un impostor intelectual, un manipulator al faptelor istorice și un ideolog care se pretindea erudit. Aceasta este de altfel ideea esențială: interpretarea comunismului promovată de Isaac Deutscher a rămas marcată de idealizarea timpurilor lui Lenin. Deutscher l-a criticat vehement pe Orwell și l-a disprețuit pe Koestler. Cel din urmă, conform lui Deutscher, cultiva un „misticism al cruzimii”. Era un renegat nevrotic care convertea propriile obsesii în argumente morale.

Într-o perioadă în care claritatea morală era disperat necesară, Deutscher a preferat să ofere echivocuri și ironii anti-anticomuniste. Nu este de mirare că Berlin nu a tolerat o astfel de atitudine. Problema nu a fost că Deutscher era marxist. Caute îl citează pe Berlin afirmând că nu ar avea nicio problemă cu E. H. Carr și Eric Hobsbawm. Acești doi istorici, neîndoielnic marxiști, au rămas atașați realității și nu au distorsionat faptele în conformitate cu propria agendă ideologică. Dacă, prin omisiune și nu premeditat, Berlin a făcut imposibilă angajarea lui Deutscher la Universitatea din Sussex, el nu a făcut-o din intoleranță intelectuală. El era profund convins, precum majoritatea marilor sovietologi, că Deutscher era în primul rând un propagandist și apoi un erudit.

Titlul volumului lui Caute induce oarecum în eroare. Pare să sugereze o inițiativă secretă, conspirativă, motivată de rațiuni meschine, vindicative, punitive. Nu trebuie să fii un „Berliner” (așa cum i-a numit odată Timothy Garton Ash pe cei care admiră scrierile lui Sir Isaiah) ca să îți dai seama că acesta era reticent în a valida cariera academică a unei persoane pe care o considera iremediabil necinstită. Iar Deutscher nu a fost ușă de biserică. L-a amenințat pe Labedz cu un proces de calomnie - care nu a mai avut loc din cauza dispariției neașteptate a lui Deutscher - pentru că editorul revistei Survey i-a pus sub semnul întrebării onestitatea intelectuală.

Deutscher a fost beligerant, resentimentar și complet disprețuitor în raport cu cei care nu erau de acord cu el. Pentru el, Boris Souvarine, autorul francez, fost comunist, al unei biografii extraordinare a lui Stalin, un socialist anti-bolșevic veritabil, nu era decât un „scribălău”.

O parte din povestea acestui volum își are originea în disensiuni profund personale. Berlin nu i-a iertat niciodată lui Deutscher recenzia condescendentă din Observer la prelegerea sa despre „Inevitabilitatea istorică”. Din acel moment, Isaiah l-a considerat pe Isaac drept „un om nociv”. Cu toate acestea, la nivel primar, problema era, așa cum accentuează Caute, incompatibilitatea perspectivelor asupra determinismului istoric și a funcțiunii de agent liber a factorului uman.

Pentru Berlin, nimic nu era mai toxic pentru istorie, din punctul de vedere al proiectelor intelectuale, decât ambiția de a descoperi legile istoriei și de a lega cu nonșalanță comportamentul uman de norme absconse, impersonale. La suprafață, ținta criticii sale a fost doctrina oraculară a lui Marx, dar cea imediată a fost Deutscher, din ce în ce mai influent, și reflecțiile sale teleologice. În domeniul studiilor sovietice, Berlin a admirat lucrările lui Leonard Schapiro și cele ale sovietologilor americani. Pentru Deutscher, acestea erau iremediabil superficiale și partizane, saturate de prejudecăți menșevice și fobii ale Războiului Rece. Pentru Berlin, a primi lecții despre Marx și Hegel de la o persoană pe care o considera un filosof diletant era de negândit. La aceasta trebuie adăugate și concepțiile lor ireconciliabile privind evreii, sionismul și statul Israel. Ținând cont de toate aceste lucruri, putem să înțelegem cum ostilitatea lui Berlin a atins o intensitate neegalată în reacțiile sale în raport cu alți istorici, filosofi și politologi.

Deutscher se considera un mare istoric al celui mai important moment al secolului XX. Pentru Berlin, o astfel de percepție era pur și simplu falsă. Îl vedea pe tovarășul Isaac ca pe un zelot impenitent al unui Dumnezeu care a dat greș, un cruciat pentru o cauză pe care o considera abominabilă și ineluctabil greșită. Am discutat la un moment dat cu David Horowitz despre Deutscher. L-a cunoscut bine în perioada propriilor iluzii stângiste. Deutscher i-a fost mentor. Deși cu certitudine un om generos, tovarășul Isaac era totuși un iluminat, un ideolog fanatic (true believer). Nu a acceptat niciodată apostații. Îi considera lipsiți de onestitate morală și îi displăceau politic. Toleranța sa pentru erezie era limitată la cei care alegeau să nu rupă radical cu Evanghelia bolșevică.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG