Linkuri accesibilitate

Președintele Klaus Iohannis propune sesizarea Curții Constituționale asupra ordonanței guvernului privind modificarea codurilor penale


Klaus Iohannis

La București, președintele Klaus Iohannis prezidează şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) unde urmează să fie avizată Ordonanța de urgență privind modificarea codurilor penale.

Preşedintele a propus CSM sesizarea Curţii Constituţionale.

La Parlament, Uniunea Salvați România (USR) pregătește o moțiune de cenzură, din PNL au fost voci care au cerut demisia generală a opoziției, dar cei mai mulți parlamentari nu vor să-și riște locurile.

În fața guvernului au început să se strângă oameni.

Reprezentantul Avocatului Poporului Victor Ciorbea a declarat că nu poate ataca această ordonanță la Curtea Constituțională, fiindcă va intra în vigoare abia peste zece zile, iar Avocatul Poporului poate ataca acte legislative sau guvernamentale doar după ce încep să producă efecte.

Codruța Kovesi, șefa DNA a declarat că în acest moment sunt peste 1.170 de persoane fizice și 34 de persoane juridice trimise în judecată în ultimii trei ani, cu un prejudiciu de peste un miliard de euro: „Nu doar că aceste persoane vor fi absolvite. Nici recuperarea prejudiciilor nu se mai poate face”, a precizat Kovesi.

Noaptea trecută, la București și în mai multe orașe din România mii de oameni au protestat, după ce guvernul a adoptat așa numitele ordonanțe privind amnistia mascată, care permit mai multor politicieni să scape de urmărirea penală.

XS
SM
MD
LG