(Prozatorul Cristian Teodorescu mi-a solicitat un interviu pentru Academia Caţavencu – cu îngăduinţa Dvs., vă propun un mic fragment, în avanpremieră.)
Cristian Teodorescu: Avem şi noi de aici şi voi cei de acolo aceeaşi mare problemă, că ne pleacă din ţară compatrioţii. Ai idee cîţi alegători români din Moldova de dincolo de Prut au ales Occidentul sau Rusia?
Em. Galaicu-Păun: Au ales nu alegătorii, ci alergătorii români – ierte-mi-se jocul de cuvinte. Lumea fuge pe un cap din ţară, şi nu atât din cauza crizei economice, cât a condiţiilor sufocante de existenţă: tot mai îngrădită, libertatea cuvântului (recent, i s-a închis gura postului Jurnal TV, de opoziţie); kakistokraţia înlocuind cam peste tot meritocraţia; o corupţie endemică, pe care se prind s-o stârpească tocmai cei care au capturat statul; iar mai încoace, uciderea ultimei păsări cântătoare – mă refer la felul în care a „fost învinsă” (deşi, moralmente, dânsa a ieşit învingătoare!) Maia Sandu în alegerile prezidenţiale din toamna lui 2016. Apropo, alegeri la care tocmai cetăţenilor plecaţi din ţară li s-a îngrădit, în fel şi chip, accesul (amintesc că diaspora a votat în proporţie de peste 80% Maia Sandu) – şi asta în timp ce cetăţenii din Transnistria erau aduşi în mod organizat (şi plătit!), să-şi dea votul pentru „statalistul” Igor Dodon. Din câte ştiu, lipsesc datele oficiale – dar se estimează că peste 1 milion de moldoveni sunt plecaţi din ţară, ceea ce reprezintă între o treime şi un sfert de populaţie. Suntem o Patrie A4, ca să preiau un titlu de Ana Blandiana.
C. T.: Ce înseamnă Putin pentru românii din Basarabia?
Em. G.-P.: Pentru românii (subliniez) din Basarabia, cam ce-a însemnat şi Stalin, în 1940, apoi din 1945, doar că fără aparatul represiv al acestuia. În timp ce moldovenii basarabeni, care şi cum – cred că mulţi l-ar vota (au şi făcut-o de fapt, prin procură, alegându-l pe Igor Dodon), unii şi-ar dori o mână forte oarecum asemănătoare şi la noi (ex-premierul Vlad Filat purta ceasul pe mâna dreaptă, întocmai ca preşedintele rus!), alţii pur şi simplu se tem de mânia ultimului Ţari-batiuşka, tot îndemnându-ne s-o lăsăm mai moale. În toate cazurile, prezenta lui se face simţită atât în dezbaterile de idei, cât şi în campaniile electorale – fie ca ideal de atins, fie ca ţintă privilegiată.
C. T.: Cum de a ajuns acest Igor Dodon preşedinte al Republicii Moldova, că n-a fost votat numai de ruşi, de găgăuzi, ci şi de români?
Em. G.-P.: De moldoveni, ţin să precizez – cei ce se consideră români nu cred să-l fi votat! După 7 ani ai vacilor foarte slabe (2009 – 2016) de „guvernare democratică”, homo soveticus redivivus, prin Igor Dodon, cu o forţă bestială. Ajutat, pare-se, şi de maşina propagandistică a mass-media oligarhului Vlad Plahotniuc, care pe de-o parte îşi declara susţinerea pentru Maia Sandu (încercând astfel s-o compromită în ochii alegătorilor – e ca şi cum Gigi Becali ar sprijini-o public, la prezidenţiale, pe Monica Macovei!), pe de-alta trăgea sforile nu atât pentru, cât ale lui I. Dodon, acesta nefiind decât încă o marionetă a lui. Nu-i mai puţin adevărat că, pe dreapta, alte câteva păpuşi zise „unioniste” sau „proeuropene” (M. Ghimpu, Iu. Leancă ş.a.) au furat-o pe Maia Sandu, în timp ce pe stânga Renato Usatâi, dat în urmărire generală de Interpol pentru omor, banditism şi câte-n lună şi în stele (pe epoleţii săi de ofiţer FSB), în turul doi redirecţiona voturile marionetei sale Dimitrie Ciubaşenko spre acelaşi Dodon. Punct şi de la capăt – dar care capăt: din 1991? din 2001?
C. T.: Cui îi place că Dodon vrea să ducă Moldova către Rusia?
Em. G.-P.: Dodon n-a fost ales de plăcere, mai degrabă am cules fructule putrede, ca să nu zic ale mâniei, ale celor câteva guvernări AIE. Apropo de fructe, pentru început I. Dodon promite că pomicultorii moldoveni îşi vor putea vinde merele la Moscova – faptul că odată cu merele, se vând, literalmente, şi Evele noastre în capitala Rusiei, la pachet, nu pare să-l deranjeze. Or, se ştie – Moscova nu crede în lacrimi! Cu atât mai mult, acum.
C. T.: Iar cui nu-i place, ce face?
Em. G.-P.: Nu e prima oară când s-a dat de pământ cu cei care, pe bună dreptate, sunt sarea acestui neam. O vreme, pentru multă lume traiul în RM va fi o ocnă, de n-ar lua cu toţii calea exilului. Specialiştii tocmai remarcă faptul că, dacă în anii 1990 & 2000, oamenii plecau la munci în Occident sau Rusia pentru a face bani şi a reveni în ţară, generaţia tânără (de după 2009) pleacă în ideea de a rămâne definitiv în străinătate. E mai uşor să-ţi faci un destin aiurea, decât o ţară la tine acasă – iată trista lecţie la care mulţi vor rămâne repetenţi…