Linkuri accesibilitate

Întrevederi la Moscova între președintele Putin și regele Abdulah al Iordaniei


Regele Abdullah al Iordaniei

Regele Abdulah al Iordaniei a laudat convorbirile de pace siriene de la Astana, din Kazahstan, care au avut loc la inceputul saptaminii. Regele Abdulah are convorbiri la Moscova cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin şi a declarat înaintea lor că „Rusia are de jucat un rol crucial” in rezolvarea conflictului sirian si „in alte probleme regionale”. La convorbirile de la Astana, la care au participat Rusia, Iranul si Turcia, s-a decis crearea unui mecanism comun care sa monitorizeze acordul de încetare a focului, dar nu au fost facute progrese in chestiunile politice. Emisarul Natiunilor Unite pentru Siria, Staffan de Mistura, a spus ca mecanismul agreat la Astana ar putea fi util, iar Natiunile Unite vor ramine „principalul jucator in procesul politic” ce va conduce la sfirsitul razboiului din Siria, care dureaza de aproape șase ani. Negocierile asupra aspectelor politice vor continua la Geneva, a spus emisarul ONU.

XS
SM
MD
LG