Noul ministru american al apărării James Mattis va face prima sa vizită oficială în Japonia și Coreea de Sud, a informat purtătorul de cuvânt al Pentagonului pentru a demonstra „angajamentul Statelor Unite față de parteneriatele noastre de lungă durată". În timpul campaniei electorale, președintele american Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaților din Asia după ce a declarat că, din motive financiare, militarii americani din sudul peninsulei coreene și din arhipelagul nipon ar trebui retrași. Luni, președintele Trump a pus capăt participării Statelor Unite la Tratatul de Liber Schimb Trans-pacific, altă măsură care a provocat îngrijorare în Asia.