Linkuri accesibilitate

Președintele Igor Dodon critică decizia de astăzi a Curții Constituționale


Președintele Igor Dodon

Președintele Igor Dodon a criticat decizia de marți a Curții Constituționale care precizează că șeful statului poate bloca numai odată numirea unui nou ministru. Într-o postare pe Facebook, Dodon a scris, potrivit Unimedia, că atât guvernarea, cât și Curtea Constituțională, greșesc dacă gândesc că-l pot obliga să ia decizii care nu-i aparțin. Igor Dodon a avertizat că este dispus „să meargă la referendum” mai degrabă decât să accepte decizii care „nu-i aparțin”. Președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, explica în cursul dimineții, după anunțul verdictului Curții, că președintele poate respinge odată un candidat după care premierul poate veni a doua oară cu aceeași propunere, iar șeful statului este obligat să o accepte. Curtea Constituțională a fost sesizată de Partidul Liberal, după demiterea ministrului apărării Anatol Șalaru, la cererea acestui partid. Liberalii au vrut să preîntâmpine cazul că președintele Igor Dodon ar respinge candidatura unui alt liberal la această funcție.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG