Linkuri accesibilitate

Invitata emisiunii este Oxana Diaconu.

„Ziarul „Unghiul” informează că orașul Ungheni a devenit municipiu. Modificarea legislativă care întăreșțe noutatea a fost publicată în Monitorul oficial din 13 ianuarie curent.

Fotbaliștii și gimnaziștii din Zagarancea, raionul Ungheni, au încercat un altfel de sport, cel al faptelor bune. Aceștia, de sărbători, împreună cu antrenorul Sebastian Andriuță, au decis să dea o mână de ajutor sătenilor care nu mai sunt în putere să își curățe zăpăda din curte sau din fața porții.

Un grup de voluntari din comuna Sculeni, al patrulea an la rând, își asumă rolul de Moș Crăciun și împart cadouri copiilor din satele Sculeni, Floreni, Gherman și Blindești. Tinerii spun că au fost susținuți de agenții economici, dar și de cetățeni, autoritățile locale, biserică, cu ajutorul cărora au adunat aproximativ 5000 de lei, dar și donații de haine, produse alimentare și de uz casnic.

Cartofi, morcov, varză, sfeclă, ceapă, conopidă, dovleac, lămâie – acestea sunt produsele agroalimentare pe care intenționează să le procure Primăria orașului Ungheni pentru perioada trimestrială 01 februarie – 01 mai, curent. Este în premieră, când un astfel de anunț este făcut public în presa locală, cât și pe pagina oficială a instituției. Potrivit planului de achiziții publice pentru anul 2017, autoritățile orășenești intenționează să procure produse agro-perisabile prin concursul ofertelor de prețuri în sumă de 590 de mii de lei.

Elevii de la gimnaziul din Florițoaia Veche vor studia informatica la computere noi. Cert e că nici cele vechi nu au fost scoase din uz. Aceștia au primit patru computere cu ajutorul lectorului de la Universitatea Agrară din Republica Moldova, Oleg Stiopca, care este originar din satul în cauză. În total, instituția dispune de 14 computere, dar necesarul e mai mare.

Pe pagina a 12-a citiți interviul cu antreprenorul, atletul Ion Poia, Personalitatea anului 2016, desemnată de cititorii ziarului Unghiul. El ne zice că în viață, principalul e să alegi direcția corectă.

Articolele au fost scrise de Valentina Slotina, Tatiana Cuibaru, Oxana Diaconu și le găsiți pe site-ul unghiul.info”.

[Transcriere: Nicu Gușan]

XS
SM
MD
LG