Linkuri accesibilitate

Sute de mii au protestat la Washington, 21 ianuarie 2017
Sute de mii au protestat la Washington, 21 ianuarie 2017

Marșul femeilor asupra Washingtonului

În cîteva sute de orașe ale lumii și la Washington au avut loc marșuri pentru drepturile femeilor și pentru drepturile minorităților etnice, sexuale sau religioase.

La o zi după inaugurarea noului președinte american Donald Trump, în capitala americană va avea loc Marșul femeilor asupra Washingtonului, denumire care parafrazează renumitul marș din august 1963 impotriva discriminării rasiale la care Martin Luther King a pronunțat discursul „I Have a Dream” („Am un vis”).

Organizat de activiști pentru drepturile omului, marșul vrea să atragă atenția asupra diversității „rasiale, sexuale sau religioase”, care face din Statele Unite „o țară puternică”, se spune într-o postare pe Internet a organizatorilor.

Marșul a fost provocat de o campanie electorală în care multe minorități s-au simțit „insultate, demonizate și amenințate”, se mai arată în declarația organizatorilor.

„Marșul femeilor asupra Washingtonului” nu e declarat un act de protest împotriva noului președinte american, dar în cursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut Donald Trump a făcut o serie de remarci jignitoare la adresa femeilor, a imigranților și a persoanelor cu disabilități.

21:51 21.1.2017

Aici se încheie LIVE BLOG-ul Europei Libere dar vă invităm să ne urmăriți în continuare la radio, pe internet sau pe rețele de socializare.

Vă mulțumim pentru interes și o seară liniștită în continuare,

Radio Europa Liberă

21:46 21.1.2017

Și la New York s-a strâns multă, chiar foarte multă lume pentru marșul de solidaritate.

21:42 21.1.2017

De la corespondetul Europei Libere la Washington:

21:41 21.1.2017

Poză făcută vineri la 12 pm și sîmbătă la aceeași oră, aratând mulțimea de la ceremonia de inaugurarea a noului președinte Donald Trump și de la „Marșul femeilor”,

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG