Linkuri accesibilitate

Wolf Dietrich Heim: Data la care ar putea fi reluate negocierile 5+2 în chestiunea transnistreană nu este deocamdată în discuție


Ambasadorul Wolf Dietrich Heim

Reprezentantul OSCE pentru soluţionarea problemei transnistrene, ambasadorul Wolf Dietrich Heim a spus că deocamdată se discută despre o posibilă agendă a discuțiilor în formatul 5+2 și nu despre data la care ar putea fi reluate negocierile. Vineri, la încheierea primei sale vizite la Chişinău şi Tiraspol, Heim a continua strategia Germaniei a „pașilor mici” pentru a se ajunge la soluționarea unor probleme complexe. Ambasadorul Wolf Dietrich Heim a ținut să precizeze că reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului ar urma să discute din nou problema fermierilor care au terenuri după traseul Râbnița-Tiraspol, subiectul școlilor cu predare în grafie latină și neînțelegerile legate de traversarea frontierei.

Înțelegerile convenite în iunie 2016la Berlin, și anume să fie recunoscute diplomele emise de universitățile din stânga Nistrului, iar autoturismele cu plăcuțe de înmatriculare eliberate la Tiraspol să fie admise în traficul internațional, au fost criticate la Chișinău drept „concesii unilaterale”. După semnarea protocolului de la Berlin, negocierile în formatul 5+2 au intrat în impas.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG