Linkuri accesibilitate

Declarația lui Igor Dodon cu privire la datoria la gaze naturale din regiunea transnistreană (Radio Chișinău; DW)


Brexit-ul ar putea avea consecințe negative pentru moldovenii din Regatul Unit (mold-street.com).

Declarația lui Igor Dodon cu privire la datoria din stânga Nistrului la gaze naturale, în eventualitatea unui proces internațional, ar putea să fie folosită împotriva Republicii Moldova, este de părere comentatorul politic Vlad Țurcanu, potrivit postului Radio Chișinău. Vlad Țurcanu, care a fost și purtător de cuvânt la președinție, în perioada lui Nicolae Timofti, predecesorul lui Igor Dodon, consideră că este de datoria lui Igor Dodon ca să-și coordoneze declarațiile cu Ministerul Afacerilor Externe, lucru pe care nu l-ar fi făcut. Reacția analistului vine după ce șeful statului, aflat la Moscova, a declarat că datoria de șase miliarde de dolari a regiunii față de Gazprom este datoria Republicii Moldova. Vlad Țurcanu spune: „Rușii se vor folosi de această declarație a lui Igor Dodon. Nu știm când, peste un an, peste cinci, peste zece, nu contează. În diplomație lucrurile nu se schimbă peste noapte”, a mai adăugat Vlad Țurcanu.

Deutsche Welle publică un articol semnat de jurnalistul Vitalie Călugăreanu, potrivit căruia Igor Dodon îl ajută pe democratul Vlad Plahotniuc să rămână la putere, pe care să o împartă după parlamentarele 2018. „Ceea ce face Dodon îi convine lui Plahotniuc”, scrie autorul și în susţinerea acestei idei îl citează pe fostul ministru adjunct de Externe al Republicii Moldova, Andrei Popov, care, potrivit articolului din DW, a menționat în cadrul unei emisiuni la „TVR-Moldova” că a avut impresia că reacția Partidului Democrat la declarațiile șefului statului de la Moscova era pregătită din timp. Andrei Popov mai spune: „Ceea ce face Igor Dodon se înscrie în logica tehnologiilor politice ale actualei puteri, tehnologii care țin de crearea unui sistem politic bipolar în care să existe doar doi actori mari…. Și atunci când lupta se dă între doi, nu mai există loc pentru al treilea. Este o provocare sau poate chiar o capcană pentru forțele pro-europene de opoziție din afara Parlamentului”. Andrei Popov a mai adăugat că „logica schemei este construită de așa manieră încât trebuie să alegi: ori lupți împotriva oligarhului și împotriva sistemului construit de acesta, ori lupți de aceeași parte cu sistemul oligarhic împotriva unui jucător care vrea să întoarcă Moldova spre Rusia”.

Brexit-ul ar putea avea consecințe negative pentru moldovenii din Regatul Unit, scrie portalul mold-street.com. Potrivit sursei, muncitorii migranți ar putea să nu mai beneficieze de accesul la piața muncii din Marea Britanie ca urmare a retragerii acesteia din Uniunea Europeană. Astfel, Londra va fi nevoită să renegocieze tratatele comerciale și politice cu statele membre și țările din afara Uniunii Europene, mai scrie mold-street.com, citând publicația britanică „The Economist”. Dreptul la muncă ar putea să fie retras în 2019, când Marea Britanie promite să finalizeze procedurile de sistare a calității de membru al Uniunii Europene, ceea ce va afecta inclusiv cetățenii moldoveni de pe insulă, care au ajuns cu pașaportul românesc în Anglia. Presa britanică mai scrie că cel mai probabil în Marea Britanie, pentru persoanele străine, se va introduce un sistem similar celui din Canada sau Australia. Deși mold-street.com scrie că nu se cunoaște numărul exact al moldovenilor care muncesc în Marea Britanie, în ultimii ani s-a înregistrat o creștere semnificativă a transferurilor de bani din Anglia în Moldova, în 2015 fiind de 36 de milioane de dolari iar în 2016 - de peste 40 de milioane.

Portalul sic.md, care îşi propune să identifice minciunile din spaţiul media, publică un material în care constată că informațiile mediatizate periodic de presă precum că Republica Moldova este printre statele în care se consumă cel mai mult alcool, ar fi false. Autorii materialului fac trimitere la un articol găsit pe pagina online a publicației britanice „The Daily Mail”, potrivit căruia în Moldova, o persoană consumă anual peste 17 litri de alcool. Jurnaliștii de la sic.md susţin că acest lucru nu este corect și argumentează „cifra de 17,4 litri poate fi găsită pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății la rubrica „Proiecții”, unde OMS estimează că, în Moldova, consumul de alcool va ajunge la 17,4 litri de alcool pur pe an în 2015, 17,7 în 2020 și 17,9 în 2025. Altfel spus, cifra din articolul The Daily Mail și preluată de presa moldovenească este doar un pronostic făcut în 2014 în baza datelor din 2010, și nu o statistică oficială sau actuală”. În schimb, din observațiile autorilor de la sic.md, „Moldova este lider la consumul neînregistrat de alcool, ceea ce include băuturile de casă precum vin sau țuică, băuturile de contrabandă sau contrafăcute, precum și băuturile cumpărate în alte țări”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG