Linkuri accesibilitate

Studiu Expert-Grup/Expert-Forum.

Interconexiunea pe domeniul energiei electrice dintre cele două maluri ale Prutului este un proiect viabil și o urgență care ar crește securitatea energetică a Republicii Moldova şi ar integra sistemul energetic moldovenesc la cel european. Este una din principalele concluzii dintr-un studiu elaborat de experţii de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup de la Chişinău și Expert-Forum din România. Când la modul practic ar putea fi construite primele interconectări pe energie electrică veţi auzi în relatarea Allei Ceapai.

Cea mai fezabilă şi posibilă interconectare a sistemelor energetice între România şi Republica Moldova poate fi realizată pe direcţia de Sud şi anume pe segmentul Isaccea – Vulcănești – Chișinău.

Costurile estimative se ridică la aproape 200 de milioane de euro şi ar urma să fie suportate exclusiv de Moldova.

Acest proiect de conectare la rețeaua de electricitate românească a fost convenit încă în august 2015 şi ar putea deveni operațional în 2021. Această interconectare va fi o alternativă şi nu înseamnă renunțarea la principalul furnizor de energie electrică – Centrala de la Cuciurgan, a precizat unul din autorii studiului Dionis Cenuşă de la Centrul Expert-Grup.

El a amintit că Moldova este dependentă în proporție de 80 la sută de energia electrică produsă în regiunea transnistreană şi achiziționată la un preţ majorat de autorităţile moldovene printr-o companie intermediară cu acționar în zona off-shore - Energokapital.

Totodată, gazele naturale consumate pentru producerea energiei se adaugă la datoria istorică a Moldovei faţă de Rusia care constituie astăzi circa 2/3 din PIB, a mai amintit Dionis Cenuşă:

„Ideea interconectorului cu România pe partea de Sud, dar noi sperăm şi pe partea de Nord în etapele ulterioare, reprezintă o soluţie nu atât de a ne debarasa de importurile care vin din regiunea transnistreană, cât de a crea condiţii echitabile şi competiţie în sector, astfel ca în baza unor achiziţii a energiei electrice corecte şi transparente să avem posibilitatea să alegem acei furnizori care sunt credibili şi nu ne şantajează şi nu creează riscuri pentru întreruperea energiei electrice. Prin urmare, interconectorul, dar şi regulile care trebuie create în sector sunt condiţiile care pot salva sectorul şi asigura Republica Moldova cu energie electrică mai ieftină cu circa 20 la sută din România.”

Pentru a atrage investiţiile ce ar face posibilă interconexiunea autoritățile moldovene ar urma să reformeze sectorul, susţin experţii.

În primul rând, ar urma să fie adoptată în lectura finală noua lege a energeticii care prevede, între altele, sporirea independenţei ANRE faţă de factorul politic. Una din deciziile care ar demonstra independenţa reglementatorului ar fi retragerea licenţei Energokapital compania intermediară de la care Moldova procură azi energia electrică, a menţionat autoarea studiului Ana Otilia Nuţu de la Expert Forum România:

„Mie mi se pare de necrezut că Energokapital are licenţă de furnizare. În România sau în orice ţară europeană un furnizor care are datorii istorice, adică este practic în faliment nu ar primi licenţă pentru simplu motiv că reprezintă un mare risc pentru clienţii săi că nu-şi va putea onora contractul. Iarăşi mi se pare de necrezut că anul trecut ne-am trezit că furnizorul din Ucraina este un risc, iar Energokapital nu e un risc. Vom avea convingerea că ANRE are într-adevăr colţi cum se zice dacă se retrage licenţa Energokapital.”

Un alt test care va arată în ce măsură autoritățile moldovene îşi doresc reformarea sectorului energetic şi diversificarea surselor de energie va fi modul în care vor fi selectaţi furnizorii de energie electrică, spun autorii studiului.

Contractul anual de procurare a energiei de la Centrala Cuciurgan expiră la 31 martie. Ministerul economiei a publicat la începutul anului un document ce stabileşte reguli noi privind achiziționarea energiei electrice. Ministerul promite că achiziţiile vor fi monitorizate de un „grup de observatori", din care vor face parte şi experți europeni. Numai ca în lista potenţialilor furnizori, cel mai mare distribuitor - compania Gas Union Fenosa - a fost inclus şi actualul furnizor de curent - compania Energokapital - ceea îi determină pe mulți experți să trateze cu rezerve promisiunea de a face ordine în domeniu.

XS
SM
MD
LG