Linkuri accesibilitate

Mărturia unui învățător de limbă engleză, care a reușit să iasă împreună cu familia sa din orașul asediat Alep în Siria.

„Uneori am impresia că moartea ne urmărește peste tot, oriunde am merge”. Sunt cuvintele lui Abdulkafi Alhamdo, învățător de limbă engleză, care a reușit să iasă împreună cu familia sa din orașul asediat Alep. Alhamdo și alți activiști sirieni, care au scris cu regularitate pe Twitter și au făcut transmisiuni în direct din Alep (unul dintre cele mai cunoscute este contul unei fetițe de șapte ani, Bana Alabed) au devenit pentru restul lumii surse importante de informație despre ceea ce se întâmpla în orașul asediat. Înregistrările video cu „ultimele mesaje din Alep”, în care Alhamdo și prietenii lui își luau rămas bun de la cei apropiați în așteptarea atacului final al orașului, au făcut înconjurul lumii. Din fericire, spune el, niciunul dintre autorii acestor filmulețe nu a murit.

Despre ultimele zile ale asediului, despre cum a decurs evacuarea civililor din Alep și despre soarta sa de mai departe Abdulkafi Alhamdo a vorbit într-un interviu realizat de colegul nostru de la Radio Svoboda, Mark Krutov.

Radio Svoboda: Povestiți-ne ceva despre Dvs. – unde v-ați născut, câți ani aveți, cu ce vă ocupați înainte de război și unde sunteți acum?

Abdulkafi Alhamdo cu fetița lui, Lamar, de 11 luni
Abdulkafi Alhamdo cu fetița lui, Lamar, de 11 luni

Abdulkafi Alhamdo: „Am 31 de ani, sunt însurat, am o fetiță pe care o cheamă Lamar. Astăzi împlinește exact11 luni. Înainte de război eram învățător de limbă engleză, predam în școli. Mai întâi oamenii pur și simplu au ieșit la demonstrații, cerând libertate. Ei vroiam ca vocea lor să fie auzită. Apoi a început războiul. Am fost acuzat de terorism doar pentru că vorbeam public despre dreptul nostru de a ne cere libertatea. M-am mutat în Alep, oraș ocupat de rebeli, am locuit acolo ultimii patru ani și jumătate și am continuat să predau limba engleză.”

Radio Svoboda: Cum ați reușit să supraviețuiți în orașul asediat cu un copil mic?

Abdulkafi Alhamdo: „Nu vă puteți imagina suferințele prin care am trecut în Alep. Nu aveam apă, mâncare, electricitate, ajutor medical. Nu am putut să-i găsesc un medic. Niciodată nu voi uita ziua în care fiica mea s-a îmbolnăvit. Nu am putut să-i găsesc un medic. În orașul asediat erau medici, dar erau cu toții ocupați cu alte lucruri, mai urgente, trebuiau să-i salveze pe oamenii care au avut de suferit de pe urma bombardamentelor, să opereze, să amputeze, să trateze traume care prezentau pericol imediat pentru viața oamenilor. Și nu am găsit un medic care să o poată ajuta pe fiica mea. Avea febră mare și dureri în burtă.

M-am zbătut pentru a face rost măcar de ceva medicamente pentru ea, dar nu am reușit. În scurt timp, s-a îmbolnăvit și soția mea. Nu avea lapte și singurul lucru cu care o puteam ajuta pe fiica mea era să o hrănesc cu orez pisat cu apă sărată. Nu avem nimic altceva. Ea plângea mereu și cerea de mâncare.”

Radio Svoboda: Când ați plecat din Alep asediat? În timpul evacuării oficiale?

Abdulkafi Alhamdo: „Da, exact. Am plecat din Alep pe 18 decembrie. A fost o evacuare îngrozitoare. Imaginați-vă doar: am stat 20 de ore în autocare fără mâncare și apă, fără posibilitatea de a merge la WC! Fiica mea era cât pe ce să moară în acel autocar, pentru că nu ni s-a dat nici măcar apă. E îngrozitor prin ce am trecut în timpul acestei evacuări.”

Radio Svoboda: De ce autocarele au staționat 20 de ore?

Abdulkafi Alhamdo: „A fost un fel de umilire la care am fost supuși de trupele lui Assad și de armata rusă. Ne-am îmbarcat în autocare și am pornit, dar drumul trecea prin zonele orașelor ocupate de trupele guvernamentale. Ne-au oprit și ne-au ținut acolo fără motiv 20 de ore. Îi întrebam pe reprezentanții „Crucii roșii”: „De ce stăm? Care este cauza?”. Ei ne răspundeau doar atât: „Vreți să vă salvați viețile – nu puneți întrebări”.

Cea mai mare parte dintre cei evacuați au rămas în satele aflate în vest de Alepo. Aici sunt și eu cu familia mea”.

Radio Svoboda: Cum câștigați bani ca să vă hrăniți familia?

Abdulkafi Alhamdo: „Aceasta este încă o problemă foarte mare. Cei evacuați din Alep au lăsat în urmă totul: serviciul, casa, prietenii, chiar și hainele. Am plecat din Alep doar cu hainele pe care le aveam pe noi. Aici, în regiunile libere de Assad ale Siriei, nu este de lucru pentru noi. Mai au ceva de lucru cei care au locuit aici mereu. Încerc să dau ore de engleză. Din fericire, mi s-a spus că s-ar putea să mi se ofere în curând un loc de învățător în școlile locale. Sunt fericit că voi preda din nou.”

Radio Svoboda: Cum ați descrie situația umanitară în locul în care vă aflați acum, comparând-o cu ce era în Alep?

Abdulkafi Alhamdo: „Nimic nu poate fi mai rău decât situația din Alep. După ce am plecat din acel infern, am trăit două săptămâni fără bombardamente. Acum bombardamentele au reînceput, din nou sunt aruncate bombe asupra noastră din avioane rusești și din cele ale aviației lui Assad. Oamenii sunt foarte speriați. Impresia este că moartea îi urmărește pe oamenii din Alep oriunde s-ar afla aceștia. În ceea ce privește situația umanitară – aici este apă și mâncare. Da, nu este electricitate, dar cel puțin pot face rost de puțină mâncare pentru mine și familia mea.”

Radio Svoboda: V-ați gândit vreodată să fugiți în Turcia, în Liban sau chiar în Europa?

Abdulkafi Alhamdo: „Nu am încercat niciodată să fug în Turcia, am auzit de la cei care au încercat să o facă că este foarte periculos și foarte scump. Turcia, din câte știu, acum a închis hotarul. Mulți dintre cei care au încercat să-l treacă au murit. Nu vreau să plec din Siria din cauza lui Assad, din cauza Rusiei sau a Iranului. Este de fapt o ocupație. Credeți-mă, ceea ce se întâmplă în Siria nu este război civil. Este război împotriva sirienilor, este o adevărată ocupație a Siriei. Eu știu că Assad și Rusia ar fi încântați dacă am pleca cu toții în Europa, în Turcia sau în oricare alt loc de pe pământ. Ei nu vor ca noi să trăim aici. Singura alegere pe care ne-o lasă este fie să plecăm, fie să murim aici.”

Radio Svoboda: Admiteți posibilitatea rămânerii la putere în Siria a lui Assad pentru o perioadă tranzitorie, după ce se va termina războiul?

Abdulkafi Alhamdo: „Eu cred că este doar un truc al lui Assad, o capcană pentru noi, grupurile de opoziție care vrem libertate. Vor spune inițial că este doar pentru un anumit interval de timp, iar la câteva luni se afla că nu le convine niciun fel de alternativă. Rusia nu poate fi un garant aici, pentru că de multe ori nu și-a respectat promisiunile. A spus mai întâi că este pentru încetarea focului în partea vestică a provinciilor Alep, după care bombele lor au omorât oamenii de aici. Când s-a făcut evaluarea din Alep, Rusia a fost printre garanți, a promis că nimeni nu va avea de suferit. Dar de fapt în timpul evacuării am murit foarte mulți oameni, mulți au fost arestați sau răpiți.”

Radio Svoboda: Cea mai teribilă experiență – viața în orașul asediat cu un copil de câteva luni – a rămas în urmă. Ce amintiri, ce experiențe au fost cele mai teribile și vă vor rămâne pentru toată viața?

Abdulkafi Alhamdo: „Dacă sincer, este vorba despre toți acești cinci ani pe care i-am petrecut în Alep. Dar mai ales ultima săptămână. A fost un moment când pur și simplu am plâns două zile la rând, gândindu-mă la soarta familiei mele. În ultimele zile eram înconjurați pe un teritoriu foarte mic, de doar câțiva kilometri pătrați. 50 de mii de oameni. Bombele și obuzele de artilerie cădeau peste noi ca o ploaie. Peste tot pe străzi erau oameni morți sau răniți pe care nimeni nu-i putea ajuta. În una din acele zile clădirea din vecinătatea noastră s-a prăbușit. Auzeam strigăte de sub dărâmături, dar nu era nimeni prin preajmă care să poată ridica plăcile masive ca să salveze oamenii. Au rămas să moară acolo. Cu toții așteptam că și în cartierul nostru din minut în minut vor intra trupele lui Assad și eram siguri că îi vor omorî pe toți cei pe care îi vor întâlni în cale.

Eram convins că vom muri cu toții. Atunci am ieșit în Periscope pentru a transmite ultimul strigăt de ajutor. Pentru noi era ultima șansă. Din fericire, a funcționat și am putut supraviețui.

Sper că ceea ce s-a întâmplat la Alep nu se va repeta aici, unde suntem acum. Eu sper ca vocea mea să fie auzită în lumea întreagă, să fie auzită de comunitatea internațională, Consiliul de securitate al ONU. Vă rog, ajutați-ne, ajutați copiii, ajutați-i pe toți oamenii care se află acum la vest de Alep, ajutați-ne cât se poate de repede!

XS
SM
MD
LG