Linkuri accesibilitate

Raymond Aron afirma că esența democrației constă în legalitate şi respectul față de lege: nu precum acrobația sofistă făcută şi de comuniști şi de fasciști, ci în sensul înrădăcinării dreptului natural împotriva oricărui relativism. Bolșevismul şi fascismul sunt absolute la nivelul determinismului ultim; altminteri relativizează totul. Când Lenin spune că moral este ceea ce servește clasei muncitoare sau revoluției, iar Hitler susține că moral este ceea ce servește rasei ariene, ei relativizează totul, deoarece, în ambele cazuri, liderul (sau mai bine zis părintele fondator) este cel care definește rasa ariană şi revoluția.

În acerba sa polemică cu unul din marii social-democrați ai Germaniei, Karl Kautsky, Lenin vorbește despre dictatura proletariatului în 1918. Kautsky criticase debutul totalitarismului, observase că bolșevicii stabilesc o dictatură, că social-democrația la care visase în felul său, ca şi Marx, era sufocată. Lenin îi răspunde lui Kautsky, probabil cel mai erudit marxist al vremii sale, că nu înțelege nimic din marxism. Îi dă chiar o lecție, spunând în final că marxist este doar cel ce recunoaște centralitatea dictaturii proletariatului ca „putere neîngrădită de vreo lege”. Sărmanul, imposibilul proletariat, cum spunea cineva, a fost o clasă în numele căreia s-a guvernat, dar fără participarea sa reală. În momentul în care consiliile se revoltă la Kronstadt în martie 1921, iar soldații şi ofițerii de la garnizoana din apropierea Leningradului – pe atunci Petrograd – cer soviete (consilii fără comuniști), Lenin, Troțki şi camarazii lor trimit armata şi îi lichidează. Aceștia nu cereau întoarcerea capitalismului, ci pur și simplu o democrație directă fără comuniști, participativă, fără un partid care să dicteze ce şi cum să spui.

După ce am mai discutat de multe ori democrația şi rivalii ei, doresc acum să mă opresc asupra rolului marxismului în drama ideologică a secolului XX. Marxismul s-a născut în secolul XIX ca răspuns la criza modernității burgheze. Cum a spus Marx, filosofii, în special cei care se ocupă de drama politicului, nu apar precum ciupercile după ploaie, ci în condiții precise. Marx a fost printre primii filosofi care s-au ocupat de drama politicului. Viziunea centrală a marxismului a fost cea a comunității perfecte, menită să suprime înainte de toate „înstrăinarea”, temă care vine de la Hegel şi întreaga filosofie romantică germană. Trilogia lui Leszek Kołakowski, Principalele curente ale marxismului, începe cu aceste cuvinte foarte simple: „Karl Marx a fost un filosof german”. Conceptul de înstrăinare era configurat în scrierile lui Marx, tema centrală referindu-se la posibilitățile de abolire a acesteia. El ajunge la concluzia că alienarea ființei umane poate fi abolită doar printr-o revoluție îndreptată înainte de toate împotriva ordinii economice existente. În centrul acesteia se află cea mai demonizată formulă prin care umanitatea a găsit de cuviință să inspire organizarea, pe care, din timpuri imemoriale, în orice caz de la Platon încoace, diverși teoreticieni, uneori şi părinții bisericii, au considerat de cuviință să o condamne: proprietatea privată. Abolirea acesteia, considera Karl Marx în Manuscrisele economico-filosofice din 1844, este secretul depășirii crizei în care subzistă umanitatea. O astfel de revoluție, credea el, nu poate fi decât totală.

În 1968, Raymond Aron, un excepțional marxolog ce nu a contenit o secundă să se războiască cu spectrul lui Karl Marx, a fost invitat de UNESCO să țină principala alocuțiune la ceremonia festivă consacrată aniversării a 150 de ani de la nașterea filosofului german. Aron a spus atunci: „După atâtea zeci de ani de luptă cu Karl Marx, nu pot să-l numesc decât echivoc şi inepuizabil”.

Revoluția totală invocată de marxism este mai mult decât o explozie socială, o simplă înlocuire a unui regim cu un altul. Scopul ei este o răsturnare antropologică, o renovare a însăși condiției umane. În religiile politice ale secolului XX, violența este sacralizată, sanctificată. Într-o faimoasă prefață la cartea Les Damnés de la Terre a lui Franz Fanon, Jean-Paul Sartre compara violența cu lancea lui Ahile: cu cât taie mai puternic, cu atât mai mult vindecă. Așadar, conform lui Sartre, violența avea deopotrivă valoare de bisturiu, cât şi calități tămăduitoare. Iată cultul violenței, direct şi fără cea mai mică ezitare, pus în slujba presupusei eliberări revoluționare. Comunismul ca religie seculară este un proiect transcendent, făgăduiește o mutație cosmică în condiția umană sau, cum spunea Engels, saltul din imperiul necesității în cel al libertății. Salvarea se naște tocmai din această cezură totală în care proletariatului îi revine misiunea de a încarna figura eroului mesianic, izbăvitorul absolut.

Există însă un element important care distinge marxismul de contrapartida sa totalitară, fascismul: marxismul se întemeiază pe cultul rațiunii în istorie. În perspectiva marxistă, legile care guvernează istoria impun determinismul necesar perpetuării credinței în împlinirea escatologică a destinului umanității. Din teodiceea desacralizată, raționalizată a marxismului dispărea, în fond, libertatea umană. La Marx există şi texte care să susțină o oarecare parte de libertate, dar revoluția este justificată pe bază de legi şi a fi cu adevărat liber înseamnă să te înscrii de partea sensului istoriei pe care acestea îl conțin şi exprimă. Este vorba de un raționalism exacerbat, care se contopește cu cultul științei, al tehnologiei şi al progresului. În ultimă instanță, putem afirma, precum François Furet, că în cazul comunismului avem de a face cu o patologie a universalismului. Utopia marxistă postulează rolul proletariatului ca agent istoric universal, de unde semnificația temei internaționaliste care nu a fost îmbrățișată, de pildă, în nazism (v. romanul lui Vasili Grossman „Viață și destin”). Este una dintre atracțiile comunismului – delir, miraj, himera care a atras milioane de oameni pe întreaga planetă, de la Shanghai la Barcelona. Nu a fost doar cazul românesc sau cel rusesc, ci o pierdere a rațiunii care a afectat întreaga umanitate. Din această perspectivă, revoluția şi gândirea lui Marx sunt într-adevăr globale.

XS
SM
MD
LG