Linkuri accesibilitate

Cum văd partidele parlamentare Acordul de Asociere și mai ales relațiile comerciale cu Uniunea Europeană?

Președintele Igor Dodon poate critica Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, dar orice eventuală schimbare de direcție trebuie decisă în Parlament, unde socialiștii nu au majoritatea. Cum văd partidele parlamentare Acordul de Asociere și mai ales relațiile comerciale cu Uniunea Europeană?

Declaraţiile preşedintelui Igor Dodon referitoare la denunțarea sau renegocierea Acordului de Asociere semnat cu Uniunea Europeană în 2014 sunt văzute de majoritatea rivalilor săi politici ca un nou episod cu tentă electorală ce nu va avea impactul anunţat triumfalist la Moscova.

Deputata Valentina Buliga, Chisinau
Deputata Valentina Buliga, Chisinau

Vicepreşedinta Partidului Democrat şi preşedinta Comisiei parlamentare pentru politică externă, Valentina Buliga, regretă afirmaţiile făcute de şeful statului privind evoluţiile exporturilor spre piaţa comunitară. Ea spune că a primit chiar astăzi date noi de la Biroul Naţional de Statistică, care arată, dimpotrivă, creşterea livrărilor spre UE. Potrivit Valentinei Buliga, există multe cote prevăzute în documentul semnat cu Bruxelles-ul care nu sunt valorificate, iar de vină ar fi atât producătorii, cât şi autoritățile care ar urma să-şi conjunge eforturile ca produsele moldovenești să ajungă în ţările comunitare.

Nimeni nu contestă ideea de revigorare a relaţiilor bilaterale cu Federaţia Rusă, mai afirmă vicepreşedinta PD, Valentina Buliga, dar acestea trebuie să se bazeze pe respect reciproc, mai aspune ea.

Valentina Buliga: „Eu mi-aş fi dorit ca prima vizită a domnului preşedinte Dodon la Moscova să demonstreze o afirmaţie a dumnealui în sfârşitul de campanie electorală, că va deveni un preşedinte al tuturor. Denunţarea Acordului de Asociere, sper foarte mult şi sunt sigură, că nu va putea fi realizată, deoarece în Parlamentul de la Chişinău avem o majoritate angajată plenar în realizarea dezideratului «Republica Moldova – membră a Uniunii Europene». Avem deja multe reforme realizate care ne motivează încă odată ca să continuăm acest parcurs”.

Iurie Leancă
Iurie Leancă

Fostul premier Iurie Leancă, cel care a negociat şi a semnat Acordul de Asociere cu UE, a comentat pe o reţea de socializare că pledoaria lui Igor Dodon înseamnă, de fapt, anularea regimului de vize, retragerea asistenței acordate de UE şi ruinarea întreprinderilor care livrează marfă în Europa. „Ceea ce am așteptat de la președintele Dodon să anunțe la conferința comună cu Putin era anularea restricțiilor economice pentru vinurile moldovenești, facilitarea condițiilor pentru migranții moldoveni sau anunțarea unor proiecte mari de infrastructură pe care Rusia le-ar susține în Republica Moldova”, noteaza Iurie Leancă.

Deputatul socialist Radu Mudreac, preşedintele comisiei parlamentare pentru agricultură şi industria alimentară, îşi susţine fostul lider de partid ajuns şef al statului. Dialogul cu UE trebuie să aibă la bază interesul Republicii Moldova, este de părere Mudreac, iar dacă un document este în detrimentul interesului national, el “trebuie reexaminat sau pus în discuţie”.

Radu Mudreac: „Din acel moment în care a fost semnat Acordul de Asociere, Republica Moldova, dacă e să luăm din punct de vedere a exporturilor produselor de origine animală, n-a exportat nimic, categoric. Permanent ni s-a invocat că produsele moldoveneşti nu corespund cerinţelor, cerinţele de fiecare dată erau ba unele, ba altele. În schimb, noi am pierdut piaţa Federaţiei Ruse, o piaţă strategică. Nimeni nu a spus că vrea să strice relaţiile de prietenie şi parteneriat”

Lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, subliniază că Igor Dodon merge pe contrasens cu doleanțele cetățenilor. Ea a spus că în timpul discuțiilor pe care le-a avut cu cetăţenii nimeni n-a cerut anularea Acordului de Asociere, ci combaterea corupţiei, eradicarea sărăciei, oprirea migraţiei şi retragerea trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova, lucruri ce au o istorie mai veche decât apropierea de UE.

XS
SM
MD
LG