Linkuri accesibilitate

Dodon la Moscova sau jocurile din politica moldoveană


Igor Dodon vorbind la Institutul pentru Relații Internaționale de la Moscova, 18 ianuarie 2017

Vizita oficială la Moscova, întâlnirea cu președintele Vladimir Putin, declarațiile scandaloase rostite cu acest prilej fac parte din șiragul de gesturi provocatoare cu care și-a început mandatul.

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Președintele ales și validat al Republicii Moldova, Igor Dodon, se pare că și-a aflat la Moscova scena de pe care să ne ofere spectacolul deplin al virtuților sale politice. Și mai ales o rampă pentru vanitate. Vizita oficială la Moscova, întâlnirea cu președintele Vladimir Putin, declarațiile scandaloase rostite cu acest prilej fac parte din șiragul de gesturi provocatoare, abundent comentate de presă, cu care și-a început mandatul. Într-un fel, e o dovadă de consecvență. Dodon face exact ce e în stare să facă din ceea ce a promis în alegeri: atacă limba română și ideile unioniste, blamează Acordul cu Uniunea Europeană, despre care a promis că va fi abolit dacă socialiștii vor câștiga majoritatea în alegerile parlamentare din 2018 și, în contrapartidă, afișează o retorică slugarnică, dezonorantă pentru un șef de stat, în raport cu Rusia și cu regimul separatist de la Tiraspol.


La Moscova s-a vorbit între altele și despre statutul muncitorilor noștri în Federația Rusă, și despre revenirea produselor moldovenești pe piața rusă, doar că aceste probleme n-au ieșit din vagul unor discuții formale. Putin a fost mult mai clar, acuzând politicile proeuropene ale Chișinăului: „Am dori ca relațiile Moldovei cu UE să se deruleze într-un regim coordonat cu Rusia”. De asemenea, a subliniat nevoia păstrării statutului de neutralitate al Moldovei, iar în chestiunea reglementării transnistrene a invocat nevoia revenirii la un acord de genul Kozak din 2003, acord de federalizare la care conducerea de atunci de la Chișinău a renunțat în ultimul moment. Președintele rus a avut un ton ferm dar sobru. Dodon în schimb a făcut exces de vehemență, atunci când a condamnat politica de restrângere a relațiilor moldo-ruse promovată de autoritățile moldovene în ultimii ani. Evident, n-a suflat o vorbă despre evacuarea armatei rusești din Transnistria și nu a spus nimic, cel puțin în fața ziariștilor, despre „oligarhii de la guvernare”, pe care i-a criticat în campania electorală. Problema lui Dodon este Uniunea Europeană, „cea care nu i-a dat nimic Republicii Moldova” (suma de aproape un miliard de euro, acordată Chișinăului după semnarea Acordului de Asociere, nemaivorbind de banii ce vor veni în acest an de la Bruxelles, nu înseamnă nimic în viziunea lui Dodon!). Ceilalți dușmani ai socialistului sunt România și unioniștii, „care vor să desființeze statalitatea”.

Președinții au punctat și la nivel simbolic „resetarea” prieteniei lor seculare. Dodon i-a oferit lui Putin o statuetă cu proto-părinții „parteneriatului strategic” moldo-rus, Dimitrie Cantemir și Petru cel Mare (tot mai bine decât crocodilul de sticlă dăruit liderului de la Moscova, acum câțiva ani, de aniversarea zilei sale de naștere, de fostul președinte Voronin!). În timp ce Vladimir Putin i-a oferit „omologului său” de la Chișinău o hartă din secolul al XVIII-lea a Principatului Moldovei, cuprinzând teritoriul de azi al RM, Moldova dintre Prut și Carpați – parte a statului român – și regiuni aflate azi în componența Ucrainei. Harta lui Putin i-a oferit lui Dodon prilejul de a se da în stambă, vorbind despre România, alcătuită „pe jumătate din Moldova și pe jumătate din Ungaria (Transilvania)”, și deplorând greșeala Rusiei de a nu fi ocupat în 1812 întregul Principat, pentru ca „țara mea azi să fie întreagă”. Ușor de imaginat ce sentimente vor fi trezit la București și Kiev declarațiile iredentiste ale lui Dodon în contextul politicii revizioniste a Rusiei în spațiul post-sovietic!...

Guvernarea de la Chișinău nu putea lăsa fără replică retorica anti-Bruxelles a lui Dodon și „a taxat dur”, cum a titrat presa, declarațiile președintelui ales și validat: „vom neutraliza politic orice încercare de a anula Acordul cu Uniunea Europeană” – citat dintr-un comunicat PD.

Ce-i asta? O confruntare reală între Igor Dodon și guvernare sau un circ, o manevră pentru îmbrobodirea naivilor?... Un observator străin, obișnuit să se conducă de logică în analizele sale – o logiсă, să spunem, anglosaxonă, geometrică, nu una piezișă, de tip oriental sau balcanic, profesată la Chișinău –, se va întreba, pe bună dreptate, de ce și-a complicat viața Partidul Democrat și liderul său Vlad Plahotniuc, susținând alegerea lui Dodon ca președinte, care, iată, amenință cu anularea Acordului de Asociere – ceea ce va însemna pierderea finanțării externe și a regimului liberalizat de vize pentru cetățenii moldoveni –, și nu a sprijinit-o pe Maia Sandu, candidatul unic al Opoziției proeuropene, ci din contră, a răspândit minciuni și calomnii la adresa ei pentru a-i submina șansele electorale? De ce?... Explicația o știm: e mult mai convenabil să lupți cu gesticulația prorusă a lui Igor Dodon, încordarea e mult mai mică, decât să răspunzi pentru sabotarea reformelor proeuropene în fața unui președinte care denunță corupția și capturarea instituțiilor statului.

Joaca de-a hoții și vardiștii, executată în funcție de interesele egoiste ale clasei politice de la Chișinău, se reproduce și la nivelul partenerilor de guvernare ai PD. Liberalii dlui Ghimpu ba se folosesc de Dodon ca să scape de disidentul Șalaru, ba se supără pe declarațiile prorusești ale socialistului și lansează „procedura de demitere a șefului statului”, iar PD ne asigură că va analiza în cadrul coaliției argumentele liberalilor care stau la baza acestei inițiative. De cealaltă parte, Anatol Șalaru se desparte de PL ca să mai facă un partid unionist – exact ce-i lipsea Republicii Moldova! –, fără a rosti o vorbă despre corupție și oligarhi.

Zădărnicirea revanșei pro-moscovite, reprezentată de Dodon și de socialiști (aflați în creștere, potrivit unor sondaje), va servi pretextul ideal pentru introducerea votului pe circumscripții uninominale în perspectiva alegerilor parlamentare. Așadar, regimul actual va încerca să obțină sufragiile populare nu printr-un angajament sincer și mult mai decis pe calea reformelor, ci la fel ca până acum, orchestrând scheme politicianiste și tot felul de combinații juridice, în speranța că electoratul va înghiți și aceste numere de iluzionism.

În Moldova – remarcă majoritatea comentatorilor – câmpul de bătălie politic a fost împărțit între „proeuropenii” de la guvernare și prorușii lui Dodon, iar Opoziția antioligarhică e scoasă pe tușă. Nu va fi deloc ușor să combați discursul prorusesc al președintelui ales și validat, care amenință existența Republicii Moldova și, în același timp, să demaști ipocrizia guvernării actuale care îl folosește pe Dodon pentru a se menține la putere. Cât despre intelectualii basarabeni, bieții de ei, aceștia vor fi chemați, a câta oară, să facă zid în jurul valorilor naționale – limba, alfabetul, istoria, tricolorul… – pe care le-au tot apărat până au încărunțit și-au răgușit. Și toate acestea pentru ca farsa sinistră jucată în ultimii 25 de ani în Republica Moldova să continue. Ba, dacă se poate, să o suporte și generațiile viitoare!

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG