Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin: relațiile moldo-ruse n-au fost dintre cele mai bune, dar vizita lui Igor Dodon le-ar putea impulsiona


Igor Dodon și Vladimir Putin

Președintele Vladimir Putin și-a exprimat speranța că vizita la Moscova a președintelui Igor Dodon va impulsiona relațiile moldo-ruse „pe toate direcțiile”. Potrivit agențiilor de presă ruse, liderul de la Kremlin a numit Moldova drept „un partener important pentru Rusia în regiune”. Putin a constatat că „relațiile dintre Rusia și R.Moldova nu au fost dintre cele mai bune în ultimii ani”. „Sper foarte mult ca prima vizită pe care o faceți în Rusia și peste hotare în calitate de președinte să devină un impuls favorabil pentru dezvoltarea relațiilor noastre interstatale pe toate direcțiile”, a declarat Vladimir Putin, care l-a felicitat, încă o dată, pe Igor Dodon, cu ocazia alegerii sale în funcția de președinte al Republicii Moldova. La rândul său, Igor Dodon și-a exprimat speranța ca relațiile moldo-ruse să-și recapete caracterul lor strategic. În ultimii ani, Rusia a impus taxe și embargo-uri pentru majoritatea exporturilor moldovenești, în timp ce Chișinăul s-a apropiat de Uniunea Europeană. Chișinăul spune că embargourile rusești sunt motivate politic, în timp ce Moscova susține că în felul acesta s-ar proteja de reexporturile europene prin R.Moldova.

XS
SM
MD
LG