Linkuri accesibilitate

Ce caută Igor Dodon la Moscova


Experți: dacă va face concesii, Kremlinul ar putea să ceară ceva în schimb, ceea ce l-ar putea pune în dificultate pe președintele moldovean.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:37 0:00
Link direct

Preşedintele Moldovei Igor Dodon are prevazuta pentru marți la Moscova o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin. E prima vizită în calitate de preşedinte pe care Dodon o face în străinătate, iar din delegația oficială vor face parte între alții guvernatoarea regiunii autonome Gagauzia Irina Vlah și șefa PSRM Zenaida Greceanîi. Relatează Liliana Barbăroșie.

În cel mai proaspăt interviu din ajunul vizitei sale la Moscova - un interviu pentru agenţia rusă TASS - Igor Dodon a vorbit despre trei sarcini, una mai ambiţioasă ca alta, pe care şi le-a trasat pentru această primă vizită în străinătate în calitate de şef de stat: relansarea exporturilor, reglementarea situației gastarbeiterilor moldoveni și redeschiderea negocierilor pentru soluționarea problemei transnistrene.

Preşedintele moldovean spune că de la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova ar fi pierdut 40% din exporturile cu Rusia, care nu au fost compensate de exporturile spre piața europeană, şi acesta ar fi motivul din care Igor Dodon ar vrea restabilirea exporturilor în Rusia. „Am reuşit deja să fac acest lucru pentru anumiţi agenţi economici când încă nu eram preşedinte”, s-a lăudat Igor Dodon în interviul cu TASS.

De asemenea, el a vorbit presei ruse despre un număr imens, de peste 200 de mii de moldoveni, care muncind în Rusia ar fi încălcat regimul de şedere şi pentru care va solicita o amnistie ce ar face posibilă revenirea acasă, fără să-şi piardă locurile de muncă, a acestor migranţi. „Vreau să soluţionez această problemă la întrevederea cu preşedintele rus. Voi cere amnistierea acestei categorii şi sper să o obţin deja în 2017,” a explicat Igor Dodon.

Analiştii de la Chişinău comentează că socialistul cu reputaţia celui mai vocal politician pro-rus de la Chişinău ar putea într-adevăr obţine anumite succese în cele trei domenii pe care le-a menţionat şi asta pentru că Federaţia Rusă ar putea astfel să-i ridice autoritatea în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018, a cărei miză e o majoritate parlamentară cel puţin la fel de prietenoasă Rusiei ca preşedintele Dodon.

Analistul politic Anatol Ţăranu, bunăoară, în trecut ambasador al Republicii Moldova la Moscova, a admis că tocmai de asta Igor Dodon nu a luat nici un reprezentant al Guvernului de la Chiţinău în această vizită, pentru ca „să nu împartă cu nimeni laurii eventualelor succese”.

Un serviciu i-a făcut lui Igor Dodon şi ministrul economiei de la Chişinău, Octavian Calmâc, care a spus, după ultima sa întrevedere de la Moscova cu vice-premierul rus Dmitri Rogozin, că ridicarea embargourilor ar fi iminentă şi că pentru asta ar mai fi necesară doar o decizie la nivel de preşedinţi.

Declaraţia a întărit în rândul analiştilor senzaţia că Vladimir Putin i-ar putea face acest cadoul proaspăt alesului preşedinte moldovean, date fiind mai ales voluntarismul şi arbitrariul după care obişnuieşte Rusia să-şi construiască relaţiile economice cu vecinii.

Cu sau fără ajungerea la înţelegeri concrete în cel puţin unul din cele trei puncte de pe agendă, această vizită a preşedintelui moldovean ar urma, în opinia experţilor, să consolideze pe de o parte relaţia personală a noului preşedinte moldovean cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin, și pe de alta să probeze dorinţa sa de a relansa relaţiile cu Federaţia Rusă, relaţii care s-au răcit considerabil după semnarea de către autorităţile pro-europene de la Chişinău a acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Unii comentatori observă că dacă va face anumite concesii, Kremlinul ar putea să ceară ceva în schimb, ceea ce l-ar putea pune în dificultate pe Dodon, date fiind limitele extrem de înguste ale prerogativelor sale de șef al statului moldovean.

Previous Next

XS
SM
MD
LG