Linkuri accesibilitate

O muzică a disperării fără margini și parcă fără de leac, pe care cred că nu e deloc bine să o ascultați când sînteți singuri.

Morten Riber este lectorul danez de la Universitatea Carolina din capitala Cehiei.

L-am cunoscut acum aproape cinci ani într-un bar la 50 de metri de casa unde stau la Praga, Nevinny Bar, al cărui nume e de două ori înșelător - nevinny poate însemna două lucruri: fără vin (ceea ce nu e cazul) și inocent (ceea ce iar nu e cazul).

Am discutat mult cu Morten în toți anii ăștia, și într-o zi, vorbind despre muzică, mi-a spus că lui îi place un singur cântăreț din toată lumea asta mare: Matt Elliott.

Când mi-a zis asta l-am privit uimit și neîncrezător, dar mi-am zis, de ce nu?, pot exista și oameni cărora le place un singur cântăreț, unul singur, din lumea asta mare.

Nu am fost curios atunci să aflu de ce lui Morten îi place numai și numai Matt Elliott.

Dar cred că am înțeles asta vineri 13 ianuarie 2017 când am dat absolut întîmplător peste acest interpret pe internet căutînd cu totul altceva.

Și am aflat că Matt Elliott e un ghitarist și cântăreț din Bristol, cu un parcurs atipic pe scena muzicală a Marii Britanii.

A început cu muzică electronică sub numele de Third Eye Foundation, și a trecut apoi la ceea ce unii numesc dark folk, adică piese simple, fără instrumentație elaborată, dar pătrunse de o tristețe fără margini, ceva dincolo chiar de George Bacovia sau Leonard Cohen.

O muzică a disperării fără margini și parcă fără de leac, pe care cred că nu e deloc bine să o ascultați când sînteți singuri.

Două dintre albumele lui Matt Elliott ies în evidență, pentru că fac parte cumva dintr-o serie, „Drinking Songs” și „Failing Songs”.

Noi ascultăm „Good Pawn”, de pe „Failing Songs” cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol veți găsi o secvență video înregistrată de Matt Elliott pentru casa de discuri Findspire.

Căutați așadar Dicționarul de sunete rare la Europaliberă.org.

XS
SM
MD
LG