Linkuri accesibilitate

Donald Trump se referă pe larg la politica europeană într-un interviu acordat unor publicații din Marea Britanie și Germania


Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a sugerat că poate oferi Rusiei ridicarea unor sancțiuni economice în schimbul unui acord de reducere „foarte substanțială” a arsenalelor nucleare. Declarațiile au apărut duminică într-un amplu interviu pentru publicația britanică Times of London și cea germană Bild. Trump, care își va începe mandatul de președinte pe 20 ianuarie, a mai criticat Rusia pentru intervenția militară a acesteia în războiul civil din Siria, spunând că a fost „un lucru foarte rău”, care a cauzat „o situație umanitară teribilă”. Trump și-a reluat unele critici față de NATO, spunând că organizația este „depășită”, că membrele ei nu contribuie destul la propria securitate lăsată pe seama Statelor Unite. Dar cu toate acestea, Alianța „este foarte importantă” pentru el, a spus președintele american ales. În interviu, el a lăudat Marea Britanie pentru decizia de ieșire din Uniunea Europeană, spunând că politica primitoare a blocului comunitar față de imigranți și refugiați poate duce la mai multe asemenea ieșiri. Și-a anunțat dorința să semneze un acord de comerț cu britanicii și să se întâlnească în curând cu șefa guvernului de la Londra, Theresa May. A mai spus că o respectă pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, dar că aceasta a comis „o greșeală catastrofală”, permițând atâtor imigranți fără acte să intre în Germania.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG