Linkuri accesibilitate

Avocatul Poporului din România, contestat în toată țara


Victor Ciorbea, Avocatul Poporului

Preşedintele Curţii Constituţionale din România, Valer Dorneanu, a declarat, joi, că sesizarea Avocatului Poporului legată de posibila neconstituţionalitate a legii din 2001, care nu permite celor condamnaţi penal să fie membri ai Guvernului, este „o speţă foarte complicată” şi că, din acest motiv, nu a stabilit încă un termen de judecată, relatează Agerpres. Demersul Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, este direct legat de faptul că actualul lider al principalului partid de guvernământ, social-democratul Liviu Dragnea, este condamnat penal şi nu a putut prelua conducerea guvernului format după alegerile generale din decembrie anul trecut.

Miercuri seară, circa o mie de clujeni, după cum estimează presa locală, au participat la un marş de protest la care s-a cerut demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Participanţii au scandat însă lozinci şi împotriva lui Liviu Dragnea. Un protest similar a avut loc şi la Bucureşti, în Piaţa Universităţii. Aproximativ 200 de persoane i-au cerut lui Victor Ciorbea să demisioneze. Protestele au fost provocate de decizia Avocatului Poporului de a contesta la Curtea Constituţională articolul de lege care interzice celor care sunt condamnaţi definitiv în dosare penale să facă parte din Guvern.

XS
SM
MD
LG