Linkuri accesibilitate

Noua justiție și discursul dublu


Noul guvern al României, dominat de social-democrați, spune că vrea ca țara să fie scoasă chiar anul acesta de sub monitorizarea Comisiei Europene în privința reformării justiției și combaterii corupției. România a primit doi ani la rând rapoarte pozitive în acest domeniu de la Bruxelles, dar tocmai revenirea la putere a social-democraților a alimentat temeri noi de posibili pași înapoi.

Pentru prima dată de la instalarea noului guvern, limbajul dublu devine discurs oficial, livrat în forme diferite pentru exterior și pentru clienții puterii din interior. Astfel, ministrul Justiției, Florin Iordache, i-a spus reprezentantei Comisiei Europene, Paraskevi Michou, că mecanismele juridice funcționează bine în România, că noile coduri sunt puse în aplicare, că Agenția Națională de Integritate și Direcția Națională Anticorupție respectă toate condiționalitățile impuse de Mecanismul de Cooperare și Verificare. Acest Mecanism, care a fost a fost impus în 2007 odată cu acceptarea României și Bulgariei în Uniunea Europeană, monitorizează anual stadiul reformelor și performanțele justiției din cele două țări.

Ministrul român, care a declarat că România a îndeplinit toate condițiile și că nu ar mai trebui supusă monitorizării, spusese la audierea lui în comisiile de specialitate, dar și după aceea, că intenționează să schimbe codurile penale, pe care tocmai le-a lăudat în prezența adjunctei secretarului general al Comisiei Europene. În plus a vorbit despre aplicarea unei legi a amnistiei și grațierii ca despre „o idee bună” prin care să se face loc în penitenciarele supra-aglomerate. În subsidiar, o astfel de lege îi vizează mai ales pe politicienii cu dosare penale și chiar cu condamnări, care în acest fel ar deveni iarăși imaculați.

Paraskevi Michou a venit la București cu o săptămână înainte de prezentarea noului Raport al Comisiei Europene privind MCV- Mecanismul de Cooperare și Verificare, pentru a face ultimele ajustări. Michou a spus că România nu va scăpa anul acesta de monitorizare, deci nu va fi ridicat MCV. Într-un bilanț ad-hoc făcut în fața ziariștilor, reprezentanta executivului de la Bruxelles a menționat că în ultimii zece ani, de când România a devenit membră a Uniunii Europene, “s-au înregistrat progrese”, dar că Bruxelles-ul vrea să vadă că “aceste progrese continuă”. Comisia Europeană își dorește “o cooperare strânsă cu România, care să ducă la ridicarea MCV, dar acest lucru depinde de ceea ce face Guvernul și Parlamentul – a precizat Paraskevi Michou, adăugând că - depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor stabilite și dacă reformele făcute sunt sustenabile şi ireversibile”

Adjuncta secretarului general al Comisiei Europene a mai notat că Raportul privind justiția nu va fi “complet pozitiv” și că în ultimii zece ani România a făcut în acest domeniu atât progrese, cât și regerese. Din punctul ei de vedere progresele înseamnă instituțiile construite în această perioadă și încorporate în sistemul juridic, ar fi vorba mai ales despre DNA, față de care noua putere nu face niciun efort să-și ascundă disprețul.

În Raportul pe 2016, experții Comisiei Europene, menționau faptul că reforma codurilor penale făcută de România “este pusă sub semnul întrebării în Parlament”, că Legislativul îi apără pe parlamentari de justiție, că sunt în continuare frecvente criticile la adresa magistraţilor exprimate de către politicieni şi în mass-media, precum şi lipsa de respect faţă de hotărârile judecătoreşti”.

Ministrul Justiției a încercat să adopte de față cu reprezentanta Bruxellesului un discurs european, dar în spatele acestui discurs filosofia noii coaliții de guvernământ în privința Justiției contrazice multe dintre angajamentele luate de România în acest domeniu.

Politigraf

XS
SM
MD
LG