Linkuri accesibilitate

Nina Lozan: „Avocatura este o profesie juridică specială care nu poate fi practicată fără o anumită pregătire relevantă”


Nina Lozan

Interviul dimineții cu președinta Uniunii Avocaților.

Actuali şi foşti deputaţi, jurişti de meserie, şi-ar putea lua licenţa de avocat fără a susţine examene de calificare, o procedură obligatorie pentru orice jurist. Propunerea aparţine unui grup de deputaţi din diferite fracţiuni care au înregistrat la finele anului trecut un proiect de lege în acest sens. Iniţiativa a stârnit nemulţumiri în rândul avocaţilor care se plâng de inechitate. Uniunea Avocaților din Moldova şi-a convocat joi consiliul pentru a decide acţiunile de mai departe. Care sunt temerile avocaților? Am întrebat-o pe preşedinta Uniunii, Nina Lozan.

Nina Lozan: „La 26 decembrie un grup de deputaţi au înregistrat o propunere de modificare a articolului 10 din Legea cu privire la avocatură, potrivit căreia parlamentarii care au cel puţin 10 vechime de activitate în domeniul dreptului pot obţine licenţa de avocat fără susținerea examenului. Acest fapt a stârnit a nemulţumirea avocaţilor, în condiţiile în care din luna mai 2016 pe masa deputaţilor se află un proiect de modificare a legii cu privire la avocatura, acesta rămânând a fi neexaminat în prezent.

Avocatura este o profesie juridică specială care nu poate fi practicată fără o anumită pregătire relevantă. Avocaţii nu beneficiază de privilegii şi scutiri la migrare spre profesiile de judecător, procuror, la susţinerea tezelor de doctor în drept şi nici nu sunt în mod automat incluși în lista parlamentarilor din simplu motiv că avocații cunosc bine legea.

Statul nu ne consideră pe noi avocații persoane echivalente ca şi calificare cu ceilalți pe care i-am numit şi ne aplică un caracter discriminatoriu. Poziţia Uniunii Avocaţilor este următoarea: indiferent de funcţia ocupată anterior, procuror, judecător, parlamentar, persoana care deţine titlul de doctor în drept, toţi urmează să susţină un examen pentru a accede în profesia de avocat, la fel cum o fac avocații stagiari. Este o procedură legală, o procedură corectă.

Europa Liberă: Chiar voiam să vă întreb despre cât de greu e să obţii o licenţă de avocat? Ce trebuie să facă la modul practic un jurist ca să obţină această licenţă?

Nina Lozan: „Cel care doreşte să devină avocat susţine un examen de admiterea la stagiul profesional care durează 18 luni. După expirarea acestui termen, avocatul stagiar susţine un examen de admitere în profesie, un examen din două probe, cea scrisă şi cea orală. Judecătorii, procurorii, doctorii în drept, potrivit proiectul legii, sunt scutiți de efectuarea stagiului. De ce vor să ocolească deputații examenul?”

Europa Liberă: Asta ar fi întrebarea interesantă.

Nina Lozan: „Ar fi bine să-i întrebați pe deputaţi. Eu doar am menționat de ce avocații consideră că toți urmează să susţină examenul pentru a fi puşi toţi în poziţie egală, judecători, procurori, parlamentari şi avocaţi. Proiectul de bază de modificare a legii cu privire la avocatură urmează a fi pus în cel mai apropiat timp în discuţie şi aprobat. În caz contrar toate acţiunile în acest sens vor fi considerate de noi, avocaţii, drept o imixtiune în profesia noastră liberală şi autonomă. Iar reacția avocaților va fi una pe măsură.”

Europa Liberă: Am înţeles că avocaţii se vor opune adoptării acestui proiect, dar întrebare mea este ce efecte nefaste ar avea loc dacă într-adevăr acest proiect ar trece şi ar veni mai mulţi parlamentari în zona avocaturii?

Nina Lozan: „Nu pot să prevăd care ar fi acest impact nefast asupra avocaturii, dar, după cum am menționat, avocatura este o profesie juridică specială şi ea nu poate fi practicată fără o anumită pregătire. Considerăm că e binevenit acest examen care filtrează persoanele care doresc să acceadă în profesia de avocat şi acced în această profesie doar cei care o merită.”

Europa Liberă: Breasla avocaţilor a fost consultată de deputaţi înainte ca să fie propus acest proiect?

Nina Lozan: „Nu. Breasla nu a fost consultată.”

Europa Liberă: Poate avea un deputat care a stat 10 ani în parlament competența unui avocat care a lucrat toată viaţa în domeniul său?

Nina Lozan: „Un deputat poate fi un jurist bun. Nu pot să mă expun asupra competenței unui sau a altui deputat. El poate fi un jurist bun. Dar pentru a fi avocat este necesară să ai abilități de a compare în faţa unei instanţe, de a susţine o pledoarie, de a întocmi un act procesual.”

Europa Liberă: Nu vi se pare că acest proiect de lege e parcă o încercare a deputaților de a-şi asigura viitorul, de a avea la îndemână o nouă profesie considerată de unii destul bănoasă?

Nina Lozan: „Deputații, da, în acest fel ar dori să-şi asigure viitor, să-şi asigure o licenţă. Dar nu văd de ce dumnealor nu ar dori să treacă prin această procedură legală, să susţină un examen. De ce dumnealor consideră e atât de complicat sau poate ruşinos să vină să susţină un examen. Eu, de exemplu, l-aş considera o onoare. Noi, avocaţii când migrăm spre profesia de judecător sau procuror susţinem examene şi le susţinem cu succes. ”

Europa Liberă: Aţi spus anterior că avocaţii vor fi împotrivă, se vor opune acestui proiect de lege. Dar cum concret o vor face?

Nina Lozan: „Pentru 12 ianuarie am convocat şedinţa extraordinară a Consiluiul Uniunii Avocaţilor şi vom decide asupra măsurilor care vor fi adoptate în vederea soluţionării acestei situaţii.”

Europa Liberă: S-ar putea ajunge la proteste? Am auzit avocaţi spunând că sunt gata să iasă la proteste, să intre în grevă.

Nina Lozan: „După şedinţa Consiliului o să vă anunţăm care este această decizie.”

Europa Liberă: Am discutat cu unul dintre deputaţi, cei drept nu dintre autorii proiectului de lege, pentru că nu a răspuns niciunul dintre autori. Deputatul democrat Sergiu Sîrbu zicea că Uniunea Avocaţilor e deranjată de acest proiect pentru că ar fi monopolizat avocatura, că nu ar vrea să admită alte persoane în sistem, că nu ar vrea să demonopolizeze domeniul. Dvs. cum aţi răspunde acestor critici?

Nina Lozan: „Aş răspune tot cu o întrebare – cum stăm cu faptul că pentru a deveni judecător, procuror notar executor urmează să susţii un examen.”

XS
SM
MD
LG