Linkuri accesibilitate

Interfonul e stricat? Distrugem uşa!


Bădărănia e la putere, iar reflexivitatea şi bunul-simţ sînt luate în derîdere şi terfelite, sînt considerate un semn al slăbiciunii şi al prostiei.

Interfonul e stricat? Distrugem uşa!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:41 0:00
Link direct

O particularitate a ţării în care trăim, stimaţi ascultători, este aceea că liniştea şi odihna în timpul nopţii pot fi spulberate pe mica de ceas de tot soiul de indivizi debusolaţi care, fireşte, nu mai sînt pedepsiţi. Liniştea omului nu este aici o valoare, nu înseamnă absolut nimic.

Vasăzică, dormeam bine, într-o noapte, în apartamentul meu de la parter. La un moment dat, nişte lovituri năprasnice, înfiorătoare, m-au făcut să sar ca fript din aşternut în dricul nopţii. Ceasul indica ora 00.30. La început, am avut impresia că loviturile astea, care hurducau bine blocul, se produc la etajele superioare. Apoi, nişte înjurături viguroase m-au ajutat să înţeleg că se întîmplă ceva dramatic la intrarea în scara blocului. M-am uitat pe fereastră şi am văzut iată ce.

Trei tineri puternici, deşiraţi, întorşi de la o distracţie după miezul nopţii, au constatat că interfonul de la intrare e stricat şi… au început să-i aplice uşii lovituri puternice cu pumnii şi cu picioarele. M-am îmbrăcat rapid şi am ieşit pe scară să le deschid uşa care mai rezista printr-un miracol.

„De ce distrugeţi uşa, fraţilor?” i-am întrebat pe cei trei bogatîri gălăgioşi.

„Da şi să faşem dacî domofonul îi strîcat, a?” îmi răspunse tot cu o întrebare unul dintre cei trei flăcăi puternici.

Le-am spus că, la rigoare, există mai multe soluţii pentru o asemenea neplăcere. Ar fi putut să dea un telefon unui vecin sau să se întindă pînă la geamul meu de la parter şi să ciocănească încetişor. Ar fi nişte soluţii, dar pesemne discuţia cu flăcăii ofensaţi de impertinenţa interfonului era inutilă. Drept dovadă, alte lovituri puternice s-au auzit într-o noapte ulterioară, iar lacătul a fost stricat.

Ce să faci într-o asemenea situaţie? De fapt, aici, în Moldova, nu prea ai ce face. Această mentalitate, aceste reflexe rudimentare sînt omniprezente şi nu pot fi eradicate. Aici tronează cultul muşchiului. Bădărănia e la putere, iar reflexivitatea şi bunul-simţ sînt luate în derîdere şi terfelite, sînt considerate un semn al slăbiciunii şi al prostiei. Asta avem, mergem chipurile înainte.

XS
SM
MD
LG