Linkuri accesibilitate

Lucia Cucu: „Funcţionarii publici în Republica Moldova nu beneficiază de perfecţionare lingvistică, dar au nevoie de ea”


Un interviu cu directoarea Asociației Naționale a Trainerilor Europeni.

Din 2012, cei care au o altă limbă maternă decât româna se pot înscrie la programelede studiere a limbii oficiale, puse în aplicare de Asociația Națională a Trainerilor Europeni. Peste 1200 de persoane, între care elevi, tineri specialiști din mediul privat și funcționari publici au trecut prin acest proiect de învățare a limbii române la distanță, iar pentru că cererea este continua, programul se extinde în 2017, așa cum veți auzi de la Lucia Cucu, directoarea asociației, cu care a stat de vorbă corespondenta noastră.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:23 0:00
Link direct

Lucia Cucu
Lucia Cucu

Lucia Cucu: „ANTEM-ul a reuşit să completeze, să extindă programul de învăţare la distanţă a limbii române. Dacă în 2012 se prevedea nivelul începător doar, în 2016 noi am reuşit să avem deja şapte module de învăţare a limbii române la distanţă. În 2017 planificăm să extindem acest program de învăţare a limbii române la distanţă, dat fiind că solicitările sunt în creştere. Aici mă refer la beneficiarii atât tinerii specialişti, în mod special, cât şi mămicile care stau acasă cu copiii, persoane cu dizabilităţi, care nu au acces la cursurile tradiţionale de a merge. Cei mai interesaţi, evident, sunt specialiştii încadraţi în instituţiile private, pentru că ei au o mai mare deschidere pentru tehnologiile noi, moderne, de a învăţa româna la distanţă.”

Europa Liberă: Care este situaţia în cazul funcţionarilor publici, elevilor care au altă limbă maternă decât româna? Printre ei există interes pentru asemenea programe de instruire?

Lucia Cucu: „De fapt, programul „Învăţăm româna la distanţă” este preconizat mai mult pentru persoanele vorbitoare de altă limbă. Mă refer aici la reprezentanţii minorităţilor etnice. Funcţionarii publici au beneficiat în 2016 de un program gratuit de învăţare la distanţă a limbii române. Aici este vorba de cei care deja posedă limba română, dar au nevoie de o perfecţionare lingvistică, dat fiind că funcţionarii publici în Republica Moldova nu beneficiază de perfecţionare lingvistică. Ei beneficiază de perfecţionare profesională pe diferite domenii în care sunt încadraţi. Dar perfecţionarea aceasta lingvistică, de cunoaştere a limbii române, ei o fac doar la cursurile tradiţionale, fie cursurile ANTEM – româna la distanţă.”

Europa Liberă: Şi, din experienţa pe care aţi avut-o în aceşti ani, au arătat ei că necunoaşterea limbii oficiale le provoacă greutăţi?

Lucia Cucu: „Evident că la ANTEM se adresează persoane care doresc să studieze limba sau care doresc să-şi perfecţioneze limba. Nimeni nu este impus de a merge la cursurile de învăţare a limbii române. Aceasta ne demonstrează că funcţionarii sau specialiştii au conştientizat faptul că, fără a cunoaşte limba oficială a statului, nu poţi astăzi să lucrezi. Pentru că se adresează către funcţionar fie un bătrân pensionar, care nu cunoaşte limba rusă, fie că este un grup de tineri sau elevi care nu cunosc limba rusă şi atunci el, ca funcţionar public, de fapt, fără ca să cunoască persoana care se adresează la el, în română sau rusă, este obligat în funcţia sa ca să-şi îndeplinească atribuţiile funcţionale.”

Europa Liberă: Şi, în opinia dumneavoastră, ar exista obstacole în calea celor care au iniţiativă şi doresc chiar să însuşească limba oficială?

Lucia Cucu: „Da, ar exista obstacole de a învăţat limba română. Pentru că, în primul rând, care ar fi aceste obstacole? Unul, un salariu mic care nu-i permite să meargă la cursuri cu plată. Noi avem cursuri gratuite, dar cursurile gratuite sunt pentru un număr limitat. Noi în 2016 am avut solicitări de 5.000 de persoane. Dar posibilitatea de a implica în programul gratuit a fost de 300 de persoane. Şi atunci pe celelalte 4.700 de persoane nu am putut să le implicăm, pentru că nu am avut acoperire financiară pentru a asigura cursuri gratuite pentru aceste persoane. Sigur că important este să fie dorinţă.

Pentru că dacă există dorinţă, ANTEM propune mai multe programe. Este programul tradiţional, este programul de învăţare la distanţă, ceea ce este mai accesibil pentru mai multe categorii de persoane. Este necesară, sigur, şi implicarea statului în a asigura condiţii necesare pentru ca toţi să studieze limba română.”

Europa Liberă: Ştiu că există la nivel naţional o strategie de consolidare a relaţiilor interetnice care include şi componenta lingvistică, studierea şi aplicarea limbii oficiale. Funcţionează această strategie sau prevede în practică anumite măsuri?

Lucia Cucu: „În sfârşit, în 2016 a fost aprobată această strategie, ceea ce este un moment important atât pentru noi, cât şi pentru întreaga ţară, dar şi pentru finanţator. Dar nu cred că este suficient doar să aprobăm strategia, e necesar ca această strategie să aibă un plan de acţiuni, să aibă un fond de cheltuieli financiare de a acoperi activităţile care sunt planificate. Noi sperăm că strategia, care a fost elaborată, să fie una realizabilă, să aibă acea acoperire financiară, măcar în proporţie de 50%, ca ea să fie realizată cu succes.”

Europa Liberă: Dar înţeleg că, deocamdată, nu s-a trecut cumva la acţiuni?

Lucia Cucu: „Eu vreau să menţionez că instruirea lingvistică a funcţionarilor a fost un program coordonat cu Biroul Relaţii Interetnice şi a avut şi anumită susţinere financiară din partea statului. Sigur că a fost una simbolică, dar noi sperăm ca ea, în continuare, fie simbolică, dar să fie. Pentru că nici simbolică nu am avut în 2016. Necesitatea de a cunoaşte limba română este în creştere, cele mai mari solicitări sunt la nivel începător, dar tendinţa de a solicita nivel avansat este şi ea una în creştere. Aceasta demonstrează că cei care deja au trecut programul nivelul începător şi nivelul intermediar solicită în continuare nivelul avansat.”

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG