Linkuri accesibilitate

Partidul Liberal din R.Moldova a dat publicității o declarație în care se spune că fostul ministru al apărării Anatol Șalaru nu a depus cerere de ieșire din partid


Partidul Liberal din R.Moldova a dat publicității o declarație în care se spune că oficial, fostul ministru al apărării Anatol Șalaru nu a depus nici o cerere de ieșire din partid. Șalaru, a anunțat luni, pe Facebook, că pleacă din Partidul Liberal, după ce a fost demis din funcțiile de conducere în partid, la sfârșitul anului trecut. Aflat în conflict cu liderul liberal Mihai Ghimpu, Șalaru a scris între altele că plecarea din partidul fondat de el cu 24 de ani în urmă „a fost o decizie extrem de grea, dar absolut necesară”. Săptămâna trecută, fostul ministru s-a întâlnit la București cu fostul președinte român Traian Băsescu, spunând că a discutat cu acesta despre „necesitatea construirii unei noi structuri politice”, care să ajute Republica Moldova să facă față presiunilor rusești și să continue „drumul euro-atlantic”. În vârstă de aproape 55 de ani, Șalaru și-a pierdut funcția de ministru luna trecută, fiind demis de președintele Igor Dodon prin înțelegere cu Guvernul Filip și Partidul Liberal.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG