Linkuri accesibilitate

Cinci persoane au fost împușcate mortal într-un aeroport din statul american Florida


Autorul atacului a fost arestat de către autorități.

Biroul sheriff-ului din Browad County a anunțat pe Twitter că a fost confirmat decesul a cinci persoane, și rănirea a altor opt la aeroportul internațional Fort Lauerdale-Hollywood, când un bărbat înarmat a deschis focul în zona de recuperare a bagajelor

Senatorul american Bill Nelson, care reprezintă statul Florida, a anunțat că numele atacatorului este Esteban Santiago, și că acesta avea asupra lui documente de identitate militare, dar că nu se știe dacă acestea îi aparțineau.

Într-un interviu pentru rețeaua de televiziunie CNN, primarul din Broward County Barbara Sharief a declarat că atacatorul a acționat de unul singur și că până la această oră nu există dovezi că el a avut complici.

Rețelele de televiziune americane relatează forțele de securitate i-au adunat pe pasageri în mai multe zone ale aeroportului.

Fort Lauerdale este o destinație populară pentru turiștii care-și petrec vacanța în sudul Floridei. (LȘ)

XS
SM
MD
LG