Linkuri accesibilitate

Pe data de 11 aprilie 2007, Președintele Traian Băsescu a înființat, în continuarea instituției anterioare, Comisia Consultativă pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPCADCR). În componența ei au fost 12 experți, ea având un profil academic interdisciplinar. Principala funcțiune a noii Comisii a fost să ofere expertiza pentru inițiativele legale promovate de puterea executivă în cadrul efortului de a „prelucra” trecutul comunist (spre exemplu: legea lustrației, comemorări, manuale, legi privitoare la situația victimelor, supraviețuitorilor sau a vinovaților, etc.). Totodată, CPCADCR a fost şi o structură științifică esențială pentru colectivele care urmau a se ocupa cu cele mai importante proiecte prevăzute atât în recomandările Raportului, cât şi în discursul din 18 decembrie 2007: Enciclopedia Comunismului Românesc şi manualul de liceu pentru studierea istoriei comunismului în România.

În septembrie 2008, manualul „O istorie a comunismului din România” a fost prezentat publicului din această țară. După ce au contabilizat reacțiile inițiale la conținutul şi structura manualului, autorii au operat modificări conforme cu observațiile publicului de specialitate şi au lansat, în aprilie 2009, o nouă ediție adăugită a manualului. El avea să fie folosit ca instrument de predare pentru anii terminali din liceu. O altă realizare care intră în categoria a ceea ce Timothy Garton Ash a numit „lecție de stat, publică de istorie” este deschiderea arhivelor perioadei comuniste şi democratizarea accesului la acestea. Totodată, pe 17 iunie 2009, sub egida CPCADCR, a fost lansat primul din seria de volume de documente pe baza cărora a fost redactat Raportul Final. Volumele doi și trei au fost programate pentru noiembrie 2009, respectiv iunie 2010. Se poate afirma, așadar, că primii ani care au trecut de la condamnarea regimului comunist au putut fi caracterizați drept o perioadă de „autodeterminare informațională”.

În concluzie, condamnarea regimului comunist din România a reprezentat un moment de mobilizare civică, fiind într-un final un demers atât moral, cât şi politic, la fel cum, de altfel, a fost şi denazificarea. Decomunizarea este, în esența ei, o misiune morală, politică şi intelectuală. Toate aceste trei dimensiuni există şi trebuie să încercăm să răspundem la provocările pe care acestea le ridică în prezent. Raportul CPADCR răspunde unei fundamentale necesități, tipice lumii post-totalitare, şi anume aceea de claritate morală. În lipsa ei, se multiplică deja exasperantul păienjeniș de minciuni, tot mai apăsător, pâcla impenetrabilă se prelungește la infinit, iar starea de perplexitate morală se convertește irezistibil în cinism, furie, angoasă şi disperare. Pe acest fond al ambiguităților cețoase prosperă populismul de tip peremist, sau ecourile târzii ale acestui stil de discurs public, şi alte asemenea tentații demagogic-autoritare. Trebuie, așadar, salutată voința politică a președintelui Traian Băsescu, primul șef al statului postdecembrist care a declanșat acest vital proces de exorcizare a demonilor securisto-comuniști și care, în numele statului român, a cerut iertare victimelor pentru suferințele îndurate în anii dictaturii.

Ceea ce în Franța a durat peste patru decenii, recunoașterea oficială a crimelor guvernului de la Vichy ca responsabilitate a statului francez, a avut loc în România la 17 ani de la prăbușirea regimului totalitar-leninist. A ne opri la jumătatea drumului ar fi o eroare cu consecințe incalculabile. Șocurile acestor dezvăluiri sunt inevitabile. Dacă ar fi să urmez abordarea lui Jan Kubik asupra influenței contra-simbolurilor civice în opoziție cu rutina hermeneutică a puterii intrinsecă unui establishment politic, aș afirma că perspectiva moral-simbolică este totuși cea importantă formă de justiție retributivă. Raportul a identificat laturi ale vinovăției pentru tragedia comunistă foarte rar discutate. El oferă cadrul pentru edificări asupra a ceea ce Karl Jaspers a numit „vina morală şi cea metafizică”. Prima apare în momentul în care individul a eșuat în a se ridica la înălțimea datoriilor sale morale, iar al doilea tip apare atunci când este distrusă însăși țesătura (the fabric) solidarității între membrii aceleiași societăți. Din acest unghi, devine aparentă legătura cu impactul politic al actului de condamnare a regimului comunist. Așa cum observa Charles King, „principalele sarcini ale Comisiei au avut de a face cu probleme legate de putere şi moralitate. Comisia a trebuit să forțeze politicienii şi societatea românească să tragă o linie între trecut şi prezent, să respingă nostalgia față de un așa-zis trecut glorios şi independent, şi să îmbrățișeze pluralismul şi viitorul european de facto al țării”. Văzută astfel, CPADCR a fost într-adevăr un proiect politic prin care s-a realizat simultan conceptualizarea şi conștientizarea oficială a experienței traumatice naționale, din 1945 și până în 1989, precum şi identificarea celor responsabili pentru funcționarea comunismului ca regim criminal și ilegitim în România.

XS
SM
MD
LG