Linkuri accesibilitate

Pericolele sistemului electoral mixt: cu reprezentanți ai Transnistriei și fără Diaspora? (Tribuna.md)


Reacții critice la retragerea cetățeniei moldovene lui Traian Băsescu (Ziarul Național)

Igor Volnțichi se întreabă într-un editorial publicat pe Tribuna.md dacă va fi exclusă diaspora din procesele politice și electorale ale Republicii Moldova? Autorul constată că în spațiul public este promovată în ultimul timp o idee periculoasă în opinia sa, și anume aceea că atunci când vorbim de sistemul electoral uninominal sau mixt, există doar o singură problemă – reprezentarea regiunii transnistrene în Parlament. Editorialistul susține „că nu putem readuce transnistrenii în câmpul politic şi constituţional al RM şi, în acelaşi timp, să aruncăm diaspora în afara acestui câmp!” Dacă se introduce sistemul electoral mixt, luând în calcul faptul că peste hotare se află circa o treime din numărul total de alegători, diasporei ar trebui să-i revină circa 16-17 mandate de deputat, mai scrie autorul. De asta, continuă Igor Volnțichi, luarea în calcul a diasporei în procesul de implementare a unui sistem electoral mixt sau uninominal ar însemna şi un plus de democraţie. Or, cetăţenii de peste hotare sunt mai puţin supuşi riscurilor de manipulare şi corupere decât cei din ţară, crede Volnițchi.

Ziarul Național scrie că decizia președintelui Igor Dodon de a-i retrage cetățenia R. Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu, a stârnit un val de critici pe rețelele de socializare. Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu notează că „steagul UE, limba de pe site-ul Președinției, cetățenia fostului președinte al României - astea constituie prioritățile lui Dodon și de astfel de subiecte „urgente” va fi preocupat în următorii ani. Desigur, depinde ce indicații va primi”, opinează lidera PAS.

Fostul premier, deputatul Iurie Leancă, a comentat și el, spunând că „Președintele Dodon continuă munca asiduă spre binele R. Moldova și a cetățenilor săi. Până la acest moment, reușește să nu-și depășească atribuțiile în domeniul politicii interne.”

Și liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, consideră că Dodon a făcut un gest nesăbuit. În opinia sa, afirmând că retrage cetățenia lui Băsescu pentru că i-a fost acordată ilegal, Dodon se transformă în mod nepermis în instanță morală și de judecată. „De asemenea, Dodon dă cu bâta în baltă când afirmă că Băsescu nu ar avea dreptul la cetățenie, deoarece prin apelurile sale unioniste, ar fi atentat la „lichidarea statalității”. O asemenea abordare intră în contradicție cu principiile fundamentale ale dreptului omului, în principal cu dreptul la libera exprimare și dreptul la libertatea de convingere.”

În acest context, Jurnal.md i-a solicitat o reacție fostului preşedinte al României, Traian Băsescu. Acesta califică decizia lui Igor Dodon de a-i retrage cetăţenia drept un act de frică și susține acesta, „Igor Dodon e speriat de faptul că RM ar merge spre vest, spre UE, ar merge spre NATO, de aceea şi l-a demis pe Şalaru. Dodon vrea o ţară care o să continue să facă ghetele Moscovei, Dodon uită că sute de mii de cetăţeni ai RM au fost deportaţi de Moscova în Siberia, Dodon uită istoria ţării în fruntea căreia prin voia electoratului se află. Dacă îşi imaginează că prin acest act mă face să fiu mai puţin unionist sau că m-a descurajat se înşeală teribil. Asta îmi arată cât de tare se tem pro-moscoviţii de eventuala libertate a cetăţenilor RM şi orientare alor către vest”, a mai spus Traian Băsescu.

Activistul unionist George Simion semnează un articol pentru Adevarul.md în care notează că demiterea lui Igor Dodon, dezvoltarea puţinelor produse media de limba română din Republica Moldova şi acţiuni concrete din partea noului Guvern şi Parlament de la Bucureşti sunt principalele priorităţi pe care unioniştii le vor avea în 2017. Cuprinşi de febra competiţiilor electorale şi de o sfâşietoare perioadă de interimari, continuă acesta, în 2016 proiectul Republicii Moldova a fost trecut în stand-by. Activistul susține că spaţiul mediatic comun, clamat de vremelnicul ministru delegat pentru românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a fost abandonat rapid la remaniere, odată cu plecarea lui Stoenescu de pe post și nimeni, în afară de organizaţiile civice, nu a dorit să sufle vreun cuvânt. La orizont, scrie autorul, în viitorul cabinet Grindeanu, se anunţă un minister, în adevăratul sens al cuvântului, pentru Politicile pentru românii de pretutindeni, dar se întreabă George Simion, „îşi va găsi Republica Moldova locul aici? Se vor respecta promisiunile făcute de către cvasi-totalitatea partidelor politice în timpul marşului unioniştilor din octombrie?”

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG