Linkuri accesibilitate

Noua administrație separatistă de la Tiraspol pregătește o „amplă” reformă a sistemului fiscal din regiunea transnistreană


Noul șef al executivului de la Tiraspol, Alexandr Martînov, a spus că una din prioritățile echipei sale va fi o amplă reformă a sistemului de impozitare. În paralel, administrația separatistă din regiunea transnistreană va continua să optimizeze cheltuielile bugetare, dar nu și pe cele din sfera socială, a promis Martînov. El a adăugat totodată că nu se va renunța la practica reglementării prețurilor la așa-numitele mărfuri și servicii sociale în stânga Nistrului. La o întâlnire, miercuri, cu echipa sa de economiști, Alexandr Martînov a mai spus, citat de presa locală, că „în anii ce urmează, deficitul bugetar se va menține, întrucât prea mare este discrepanța dintre venituri și cheltuieli” și a cerut măsuri de reducere a deficitului. „Mulți spun că Transnistria este un stat nerecunoscut. Factorii obiectivi externi există, dar noi putem influența mediul intern, putem elimina barierele administrative”, a explicat noul șef al executivului, care crede, de asemenea, că regiunea separatistă poate deveni atractivă pentru investiții. Noul lider al administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a cerut recent Moscovei sprijin financiar pentru depășirea gravei crize valutare cu care se confruntă regiunea transnistreană, de aproape un an.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG