Linkuri accesibilitate

Anatol Gremalschi: „În 2016, sistemul educației a mers din inerție”


Fostul ministru al învățământului, expert în cadrul Institutului de Politici Publice face un bilanț al evoluțiilor din educație.

Cum a fost pus în aplicare Codul Educației, ce intervenții s-au făcut pe durata anului ce se încheie și care sunt restanțele?

Anatol Gremalschi: „Mari evoluții nu s-au atestat, deci sistemul a mers din inerție, fără ca să intervină lucruri principial noi. Uneori, chiar și transpunerea în viață a unor reforme prevăzute de Codul Educației nu au dus la efectul scontat. Notele elevilor s-au îmbunătățit, dar nesemnificativ. Gradul de participare, accesul a rămas cam același.”

Europa Liberă: În general, cât de receptiv a fost, este sistemul la schimbări? S-a discutat bunăoară despre elaborarea unui nou model de salarizare a cadrelor didactice.

Anatol Gremalschi: „În general, trebuie să recunoaștem că sistemul de învățământ este unul foarte conservativ și asta-i bine, fiindcă este vorba de soarta și traseele profesionale ale absolvenților peste 10, 20, 50, 70 de ani. Dacă e să ne referim la salariile cadrelor didactice, se menține principiul colhoznic al remunerării, la toți egal, indiferent de rezultatele muncii.”

Europa Liberă: Și atunci, performanța cum o obții?

Anatol Gremalschi
Anatol Gremalschi

Anatol Gremalschi: „Nu cred că sistemul nostru educațional este orientat spre performanță în sensul autentic al acestui cuvânt, așa cum rezultă el din Dicționarul explicativ al limbii române- rezultate excepționale. Câteodată se substituie acest cuvânt cu sensul lui englez, în care performanța înseamnă rezultat. Noi considerăm că învățământul, ca și alte domenii din Republica Moldova, este orientat mai mult spre ne ațâțarea spiritelor și spre păstrarea confortului psihologic oriunde și oricând. De aceea, nu prea putem vorbi că educația la noi este orientată spre performanță. Experții noștri au constatat că mai mult se merge pe ceea ce numim noi medie, să asigurăm liniște, pace, toți să fie într-un anumit fel mulțumiți.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, domnule Gremalschi, cum menții această liniște din moment ce salariile nu sunt tocmai mulțumitoare, există instituții unde se atestă o lipsă de profesori bine pregătiți iar în altele chiar nu sunt deloc?

Anatol Gremalschi: „În Republica Moldova nu există cerințe oficiale față de calificarea cadrelor didactice. În școală poate preda oricine. Nu există în actele normativ-juridice în vigoare stipulări de genul: biologia nu poate fi predată de profesorul de muzică și invers, muzica nu poate fi predată de profesorul de educație fizică. În consecință, avem circa douăzeci de procente de cadre didactice care predau două și mai multe discipline școlare, de aceea nu prea sunt mari revolte. Cadrele didactice care într-adevăr au salarii mici își iau o normă și jumătate cumulând orice disciplină, care nimeresc sub mână.”

Europa Liberă: Dar nu este considerat acest lucru, unul care nu are cum să producă acel salt de calitate despre care se vorbește, cel puțin?

Anatol Gremalschi: „Ca și oricare altă societate, și cea moldovenească are nevoie de mituri, legende, lozinci mobilizatoare iar când începi să-i întrebi pe oameni la ce se referă atunci când vorbesc de calitate în educație, majoritatea absolută din ei răspund că la note mai bune. Și întrucât notele le dă tot școala, evident că ele vor fi bune. Nici un om nu-și va evalua propria muncă prin calificative negative. De aceea, dacă ar fi să vorbim de calitate, trebuie să avem indicatori foarte clari: notele la evaluările internaționale, notele la evaluările naționale, dar cele externe, nu cele date de școală, gradul de înrolare, absenteismul, abandonul școlar. Aceștia ar fi niște indicatori de calitate și, după cum au stabilit experții noștri din cadrul Institutului de Politici Publice, nu se prea discută ei.”

Europa Liberă: Dacă e să ne uităm la învățământul general, de specialitate, universitar, la care din acest trepte pot fi trasate anumite reușite și, din contra, o stagnare?

Anatol Gremalschi: „Cel mai bine în ultimii ani a mers învățământul preșcolar și învățământul primar. Aici am avut foarte multe proiecte și autoritățile au fost foarte ferme în soluționarea problemelor care existau. Au fost deschise foarte multe grădinițe, au fost revigorate grădinițele existente pe hârtie, au fost elaborate ghiduri, curricula, materiale de suport. Educatoarele, educatorii au trecut formări și a crescut foarte brusc rata de cuprindere, adică practic 90 de procente urmează cursurile acestea de pregătire pentru școală. Aici avem rezultate bune, autoritățile și-au depășit chiar promisiunile în formă de obiective de dezvoltare ale mileniului, care au fost până în 2015. Cu regret, când vorbim de învățământul gimnazial, cota de înrolare este în scădere în mediul rural. Fiind în scădere, relevă mari probleme, deci copiii sau sunt plecați peste hotare sau nu sunt luați la evidență, dar e un factor foarte îngrijorător.”

Europa Liberă: Vorbind de elevi ca element al sistemului educațional, unde sunt ei atunci când se vorbește despre anumite modificări, lucruri care îi vizează? De exemplu, atunci când se discută despre modificarea curriculei școlare, mulți dintre ei au impresia că vocea lor nu este auzită.

Anatol Gremalschi: „Cred că aici s-au făcut pași buni, fiindcă pe lângă minister activează cu rol consultativ Consiliul Național al Elevilor, ce-i drept, acest consiliu nu este reprezentativ în sensul că ei nu au fost aleși de alți elevi. În general, ministerul ascultă vocea lor. În ce măsură vocea lor ar trebui să fie decisivă- cum se decide și în fiecare familie, copilul are drept de vot, dar nu în toate întrebările. Uitați-vă, în anul acesta doar 30 de procente din elevi au ales profilul real. E vocea lor și au dreptul să o facă, dar ce vom avea noi într-o țară unde nu există industrie, nu există specialiști. În cazul de față, foarte mulți copii nu conștientizează consecințele unei astfel de alegeri. De aceea, atât ministerul cât și părinții, comunitatea trebuie să găsească un echilibru între a asculta vocea elevilor, a asculta vocea părinților și totodată a asculta și vocea celor care sunt profesioniști în domeniu, nu numaidecât în educație. Curricula se face nu numai la dorința copilului.”

Europa Liberă: Spuneați la începutul acestei discuții că lucrurile s-au mișcat cumva în acest an urmând cursul schimbărilor promovate mai înainte. Totuși, există o viziune pentru un an, pentru următorii despre direcția în care trebuie să se miște lucrurile?

Anatol Gremalschi: „În opinia noastră, a societății civile, cartea de căpătâi este Codul Educației, în care au fost introduse direcțiile principale de modernizare a învățământului din Republica Moldova. Sinceri să fim, pe fundalul turbulențelor politice interminabile, noi am fost un pic îngrijorați, temându-ne că imediat codul va fi schimbat radical sau chiar abrogat în întregime, dar, din inerție, stipulările din acest cod au fost transpuse în viață, într-o măsură uneori așa mai teatrală, uneori în esență. Și viziunea principală este ca sistemul de învățământ să se orienteze spre necesitățile beneficiarului. Nu copilul pentru școală există , ci școala există pentru copil, evident și pentru părinții lui. Și ei trebuie să fie actorii activi în managementul, în conducerea învățământului, în direcționarea lui. Cu regret, concursurile de directori, Consiliile de etică care sunt create nu prea includ mulți părinți și elevi care au atins deja vârsta când pot lua anumite decizii. Din acest punct de vedere, noi considerăm că se păstrează o structură rigidă, administrată în mod centralizat.”

Europa Liberă: Pentru următorul an, să zicem, sunt obiective realiste pe care ar putea să și le asume autoritățile din educație?

Anatol Gremalschi: „S-au făcut mai multe declarații referitoare la salarizarea cadrelor didactice, referitoare la modernizarea curriculumului, referitoare la optimizarea rețelei instituțiilor de învățământ. Cum se vor realiza ele, iarăși, pe fundalul următoarelor turbulențe politice ce ne așteaptă, nu sunt sigur. Rezistența este foarte mare și cu regret spun acest lucru, majoritatea părinților confundă proximitatea școlii cu calitatea instruirii din școala respectivă. Nu mai avem o educație ca în secolul trecut, tabla și creta nu sunt suficiente pentru a avea o școală. Și când noi avem o serie de școli foarte mici, care nici nu au suficienți bani pentru a funcționa, nu putem vorbi de calitatea instruirii. Cum nu avem o universitate în fiecare sat, în timpurile de astăzi, trebuie să avem școli mari, puternice, dotate.”

XS
SM
MD
LG