Născută în 3 septembrie 1990 la Duruitoarea-Nouă, raionul Râșcani. În 2013 a absolvit Facultatea de științe sociale de la Universitatea de stat Alecu Russo din Bălți. În 2015 a obținut diploma de master în științe sociale la Universitatea de stat din Moldova, cu specializarea psihologia comunicării și a resurselor umane. A fost reporter la Moldova Sport TV, TVR Moldova și Agro TV Moldova. Doctorand la universitatea pedagogică Ion Creangă.
Luni
În săptămâna Crăciunului am decis că prioritatea absolută va fi teza mea doctorat. Luni prefer să fiu matinală. Răscolesc internetul în căutare de articole care ar ține de domeniul electoral și de participarea tinerilor la vot. Îmi beau fresh-ul de portocale constatând că n-am găsit mare lucru. Paralel, din obișnuită, trag cu ochiul să văd ce se mai întâmplă în țară și-n lume. Pe când ai noștri dorm, „Daily Mail” scrie despre decesul unei actrițe [Zsa Zsa Gábor] - https://en.wikipedia.org/wiki/Zsa_Zsa_Gabor -, cunoscută prin faptul că a avut nouă soți și a trăit până la 99 de ani. Undeva am mai văzut aceste numere… Ah, da! PL-ul cu demiterea lui Șalaru și alea 99, 9%. Magia cifrelor!
Nu-mi place să întârzii, de-aia fug la ora de engleză, care începe la 7.30, și pe care o petrec cu Sergiu și Boris.
Încep o nouă zi la birou într-o atmosferă-n care domnește spiritul sărbătorilor.
Seara, o nouă oră de engleză în aceeași componență. Râdem mult. În drum spre casă citesc despre asasinarea ambasadorului rus în Turcia. Urmăresc reacțiile oamenilor din online, colorate și încărcate de panică. Decid să mă deconectez de la asta citind. Pe noptiera mea: Clinton, Dylan și Liiceanu. Optez pentru primul. La câteva ore distanță urmăresc live-urile de pe Facebook cu atacul terorist de la Berlin.
Ziua asta pare să n-aibă sfârșit…
Marți
Bilanțul victimelor de la Berlin atinge cifra de 12, plus alți 48 de răniți…
La Chișinău iarna cochetează leneș. Ninge și asta e unica știre pozitivă pe care n-am fost nevoită s-o citesc sau s-o ascult la radio.
Săptămâna asta sunt Secret Santa și încers să mă sfătuiesc pe Skype cu Cristi, un coleg de birou. Chat-ul cu el nu mă ajută prea mult. Sunt în pană de idei, dar îmi zic că până vineri mai e timp să mă decid în privința cadoului, oricum obișnuiesc să sar ultima-n tren.
Discut cu Alex, un fotograf supertalentat, despre un articol ce l-am scris împreună. Materialul publicat viza tema nunților și a tradițiilor moldovenești. Se pare că oamenii au reacționat bine. Mă bucur că articolul are impact.
Seara, petrec mai bine de o oră la Biblioteca Națională, timp suficient ca să îngheț zdravăn. Copiez orice articol care menționează alegerile din Moldova și, pe partea ailaltă, adun alt teanc de foi A4 care conțin informații despre psihologia vârstelor. Ies din citadela cunoștințelor cu un rucsac pe care-l simt mult mai greu.
După ora șapte iau cina cu un prieten jurnalist. Nu ne-am văzut demult și sărim de la o temă la alta, abordând, în principal, subiecte politice. Savurez tot ce-mi spune Constantin despre lumea jurnaliștilor. Încă nu sunt gata să recunosc că-mi e dor de lumea asta [a jurnaliștilor]…
Miercuri
La prima oră redactez și public un articol pe o platformă beauty. Iau legătura cu doi manageri de content a unor site-uri ca aceștia să-l preia, indicând sursa activă. Primesc accept în ambele cazuri.
La birou discuțiile despre Secret Santa devin mai frecvente. Îmi fixez task să colind diseară mall-ul.
Seara, m-am împotmolit la frecvent menționata de mine Bibliotecă Națională, unde trăiesc episodul doi al serialului „Antarctida”. Și măcar de n-aș îngheța degeaba... Pescuiesc te miri ce referitor la vârsta tinereții și ies odată cu alarma.
Colind prin mall aiurea timp de o oră, apoi, trag o raită la librărie. Fraza ce-o citesc de pe coperta unei cărți,“Omul poate fi nimicit, dar nu înfrânt”, mă determină să optez pentru Hemingway.
Acasă decid că cea mai lungă noapte din an o voi petrece în solitudinea lecturii, făcându-mi notițe pentru teză. Mă țin de cuvânt. Adorm spre dimineață.
Joi
Mă întreb dacă asta e cea mai rece iarnă din ultimii 100 de ani. Soare și temperaturi de martie la sfârșit de decembrie.
Prima parte din zi o petrec cu o cască-n ureche, schimbând frecvențele radio în căutare de emisiuni care să abordeze tema Revoluției din ‘89. A câta oară mă bucur că-s femeie și pot face concomitent mai multe lucruri, inclusiv să ascult istoria încă vie a României.
80% din timpul pauzei pentru prânz o petrec la bancă, stând la coadă și achitând facturi. Procedura aceasta lunară nu doar îmi golește buzunarul, dar mă și deposedează de nervi și răbdare.
Iau la puricat site-urile de știri. E ultima zi de mandat a președintelui Nicolae Timofti.
Chiar și privind retrospectiv, realizez că dezgustul îmi ia cu asalt creierul.
Seara mă văd cu Ștefan, forța motrice a unui proiect de cercetare științifică, la care am decis să pun și eu umărul. Negociem mici detalii, discutăm despre roluri, responsabilități și funcții. În final, semnez o serie de documente care în curând vor atesta materializarea unei frumoase idei.
Vineri
Închei săptămâna cum am și început-o: engleză la oră matinală alături de Boris și Sergiu.
Am ascultat discursul președintelui ales, apoi am urmărit ceremonia de investire a acestuia.
Moldova e înghițită de ceață și prognoza asta va fi valabilă și pentru următorii patru ani.
Redactez textul pentru Radio Europa Liberă. E ciudat să ții un jurnal.