Linkuri accesibilitate

Președintele Vladimir Putin speră că relațiile ruso-americane se vor îmbunătăți după venirea lui Donald Trump la Casa Albă


Președintele rus Vladimir Putin a criticat administrația americană și a declarat că numai Partidul Democrat este vinovat de înfrângerea lui Hillary Clinton, în alegerile prezidențiale, în fața republicanului Donald Trump. În conferința de presă anuală, Putin a mai constatat că relațiile ruso-americane „nu pot fi mai rele decât sunt acum” și și-a exprimat speranța că situația se va schimba după venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Trump depune jurământul pe 20 ianuarie 2017.

Rusia și autoritățile de la Moscova au fost acuzate de administrația americană a lui Barack Obama și de serviciile americane de informații că, prin atacuri cibernetice, au încercat să influențeze alegerile prezidențiale americane în favoarea lui Trump.

La conferința de presă, la care erau prezenți circa 1.500 de jurnaliști ruși și străini, Putin a părut să ia în derîdere aceste acuzații, amintind că democrații au pierdut nu numai alegerile prezidențiale, dar și locuri în Senat și Camera reprezentaților, dominate acum de partidul republican. Președintele rus a reafirmat că nu este importat „cine a atacat severele partidului democrat, ci ce era în documentele” furate astfel și publicate.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG