Linkuri accesibilitate

Invitata rubricii de astăzi este Lucia Bacalu.

Invitata de astăzi este Lucia Bacalu de la ziarul „Expresul” din Ungheni

„Moment istoric la Palatul Culturii din Iași. Într-o atmosferă de zile mari cu emoții multe, aici au fost semnate 16 acorduri de înfrățire între localități din raionul Ungheni și județul Iași. „Astfel, am demonstrat că Prutul nu ne poate despărți, iar prin activitățile noastre comune ne vom apropia și mai mult”, a declarat pentru „Expresul” președinta raionului Ungheni, Liudmila Guzun.

Au împărțit bucurii! Caravana socială „Dăruiește bucurie, e simplu”, organizată de consiliul local al tinerilor din Ungheni, a ajuns în aceste zile la două grădinițe din raion, la Buciumei și Floreni, unde au adus copiilor jucării și cărți.

La Călărași, funcționarii publici, din toate cele 28 de primării, și din consiliul raional au dat start campaniei „De Crăciun, dăruiește zâmbete”. Organizatorii speră să poată aduna 34 de mii de lei, pentru a cumpăra cuptoare electrice pentru familiile nevoiașe din raion.

La final de an, start vaccinării antigripale. Primii care și le-au administrat au fost lucrătorii medicali, urmează persoanele din grupurile de risc angajații din instituțiile de stat.

Îmbrăcați de sărbătoare, cu tema de acasă pregătită, mai multe grupuri artistice din raionul Ungheni, și-au dat întâlnire la Muzeul Național de Etnografie și Istorie la un simpozion în memoria folcloristului Efim Junghietu, originar din satul Petrești, raionul Ungheni.”

XS
SM
MD
LG