Linkuri accesibilitate

Ce este și cum va funcționa Agenția pentru Soluționarea Contestațiilor


Începând cu prima lună a anului viitor, agenții economici vor avea la îndemână o nouă posibilitate de a ataca rezultatele unei achiziții publice, în cazul în care consideră că au fost nedreptățiți. Plângerile vor fi analizate de Agenția de Soluționare a Contestațiilor, o instituție nou creată în contextul reformei sistemului de achiziții publice. Experți în domeniu susțin că această structură va putea apăra interesele sectorului privat, dar numai dacă va fi una independentă.

Pentru a-și onora rolul de arbitru Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor va putea lua decizii cu de la sine putere, va fi autonomă în ceea ce privește organizarea internă și gestionarea dosarelor. Este un obiectiv aproape realist, susțin experții cu care am stat de vorbă. Temerea lor este legată de procedura de numire în funcție a conducerii agenției, or membrii acesteia urmează să fie aleși de către Parlament cu votul majorității, la propunerea Comisiei Economie, Buget și Finanțe. Astfel, cu toate că experții au apreciat pozitiv cadrul legal în baza căruia urmează să activeze agenția, există îngrijorarea că acestei instituții i se va imprima colorit politic, din moment ce va fi subordonată parlamentului, spune Iurie Morcotîlo, de la Centrul Analitic Expert-Grup:

„Cum alegem oamenii în sistemul public, cum îi motivăm, fiindcă sunt doi factori importanți care acum încurcă. Este factorul politic, când vin șefii de direcții sau foarte mulți specialiști pe cotă de partid, acest lucru diluează din competența funcționarilor publici și persoanele pur și simplu vin din partea partidului, fără să aibă cunoștințe de bază. Și al doilea factor este cum la noi se motivează și faptul că nu există meritocrație.”

Noua autoritate va prelua examinarea contestațiilor de la Agenția pentru Achiziții Publice, o măsură necesară în viziunea specialiștilor pentru a preveni riscurile de corupție și a reduce concurența neloială.

Dacă această instituție va fi credibilă în fața agenților economici, va exista și o competiție reală între oferte, spune Diana Enachi, expertă în cadrul Institutului „Viitorul”. În condițiile unui sistem eficient de atac a deciziilor, posibilitatea de fraudare a licitațiilor este tot mai dificilă, crede experta:

„Autoritatea contractantă, cunoscând faptul că un agent economic care a participat, cu intenții bune în implementarea unui contract, venind cu o ofertă bună și oferind produse calitative, dar știind că a fost altcineva favorizat, și știind că agentul acesta care a fost vătămat are acces la un sistem imparțial, la un sistem corect de soluționare a contestației, vă dați seama că autoritatea dată o să fie mult mai responsabilă atunci când o să organizeze, să zicem, acorduri ilegale.”

Potrivit legii, oricine a fost interesat să obțină un contract de achiziții publice și consideră că a fost dezavantajat intenționat sau că procedura a fost aranjată din start ca să favorizeze o anume ofertă, poate contesta decizia autorității. Diana Enachi susține că până acum, deciziile referitoare la contestații erau publicate, dar fără a fi argumentate. Anume această practică trebuie evitată, spune ea, întrucât poate fi pusă la îndoială corectitudinea hotărârilor:

„Sigur că deciziile trebuie publicate, astfel încât să poți analiza cum s-au luat deciziile în situații similare și astfel încă o dată să le dea încrederea agenților economici că ei aplicând la contestare, le vor fi apărate drepturile, fie că au avut dreptate, fie că nu. Și atunci, iată în felul acesta s-ar putea ca deciziile să fie publicate așa, simplu, cum se făcea până acum, deși este un spațiu pentru decizii anexate, ele nu sunt publicate cu argumentare, ca să vezi de ce?”

Inițial, potrivit legii, Agenția pentru Soluționarea Contestațiilor urma să-și înceapă activitatea la începutul lunii septembrie, ulterior s-a hotărât ca aceasta să funcționeze începând cu 1 ianuarie. Între timp, Agenția pentru Achiziții publice a fost lipsită de dreptul de a analiza contestații, iată de ce experții atrag atenția că noua instituție ar trebui sa demareze activitatea cât mai curând posibil.

XS
SM
MD
LG