După eşecul din 2008 de a primi invitaţia în NATO, Ucraina nu mai are acest scop trecut în documentele sale strategice. În schimb, şi-a propus să preia, până cel târziu în 2020, toate standardele NATO în materie de securitate şi bună guvernare. Sunt două instituţii în acest moment la Kiev prin care NATO încearcă să ajute Ucraina să se modernizeze până să atingă nivelul unui stat membru, dar şi să facă faţă unui conflict cu final încă incert.
Ambele - un centru de informare şi un oficiu de legătură NATO - au fost deschise cu două decenii mai devreme, dar abia acum, după anexarea Crimeii şi declanşarea conflictului estic, funcţionează la capacitate maximă.
Ambasada Lituaniei de la Kiev. Câțiva zeci de experţi, diplomaţi şi funcţionari locali şi NATO discută despre nevoia unui sistem adecvat de comunicare, internă şi externă, capabil, printre altele, să facă faţă propagandei ruse încă extrem de puternice în Ucraina. Ceea ce deja nu reuşesc posturile ruse, practic lipsă din spaţiul informaţional, o mai fac televiziunile deţinute de oligarhi pro-ruşi, spune directorul unui ONG de profil, Serghei Pahomenko:
„Calea idealistă e să reuşim crearea unei atmosfere de respingere a minciunii. Dar există şi o cale pragmatică: dacă Ucraina şi-ar asuma prin lege că se află în stare de război cu Rusia, că are două regiuni ocupate, atunci ar fi justificate şi nişte restricţii mai dure a accesului la minciună şi dezinformare. Şi aşa s-ar mări cota aderenţilor euroatlantismului. NATO ne-a oferit până acum un miliard de dolari. Credeţi că toată lumea înţelege ce înseamnă acest ajutor?”
Discuţia este moderată de Natalia Nemyliwska, o funcţionară NATO, de origine canadiană, a cărei misiune la Kiev e să administreze unul din centrele organizaţiei, cel de informare şi comunicare. Comunicarea strategică, domeniu în care NATO şi Ucraina au semnat acum un an un plan de acţiuni, este în acest moment cea mai importantă preocupare a acestui centru.
„Poziţia faţă de NATO e parte a comunicaţiilor strategice ale unui stat. Scopul e să se ajungă la o idee naţională în acest sens”, explică ea.
Alina Frolova este însufleţitorul local al conceptului. Originară din oraşul Kramatorsk al regiunii Doneţk, numele căruia se auzea până nu demult frecvent la ştirile despre confruntările din Estul Ucrainei, ea îşi administrează la Kiev o proprie afacere în marketing. După Maidan, şi-a oferit serviciile de voluntară în cadrul Ministerului Politicilor Informaţionale. Voluntari, asemenea ei, lucrează acum în mai toate instituţiile de stat din Ucraina. Acesta este de departe cel mai interesant şi dătător de speranţe fenomen născut de Maidan: o societate civilă ce a preluat o parte semnificativă din responsabilităţile statului:
„Acum, practic în fiecare minister există câte un consiliu de voluntari. În timpul Maidanului, când în noi s-a împuşcat în toată legea, am constatat că de fapt nu avem stat, că nici o instituţie nu funcţionează. Şi ne-am dat seama că nu mai merge, ca nu vom reuşi să ne jucăm un pic de-a revoluţia şi să plecăm acasă. Am venit şi am spus: de azi încolo noi vom locui aici. La început autorităţile erau speriate, iar ulterior au înţeles că pot profita de noi. ”
Departamente specializate pe comunicaţii strategice sunt, în acest moment, active în cele mai importante instituţii publice ucrainene. Alina Frolova descrie succesul celui din Ministerul de externe:
„Departamentul de diplomaţie publică al MAE abia se formează. Dar o evaluare pe care o face Marea Britanie printre toate MAE-urile din lume deja a plasat acest departament pe locul 11, conform performanţei în comunicare pe internet. Rezultatul este evident.”
Svetlana Rotaenko, o ucraineancă angajată de Centrul NATO în acelaşi proiect, este extrem de impresionată de evoluţiile din societatea civilă ucraineană, dar mai puţin de cele din maşinăria statală, precum şi mai puţin – de viteza reformelor.
„Un stat nu se poate schimba timp de doi ani. Dar totuşi reformele merg. Un exemplu sunt declaraţiile electronice de avere. Toţi funcţionarii sunt obligaţi să-şi declare averile. Acest lucru a fost obţinut urmare a unei presiuni imense din partea societăţii civile. Pentru că cei de la putere nu vor să-şi facă publice activele. Dar primul pas s-a făcut.”
Totuşi, reclădirea sistemului de securitate începută încă de pe acum, când războiul nu a contenit, este de departe cea mai dificilă sarcină pe care şi-o pun autorităţile de la Kiev.
Şase fonduri voluntare, majoritatea create după summitul NATO din Ţara Galilor din 2014, sprijină aceste transformări, fiind administrate la faţa locului de Oficiul de legătură cu NATO, iar acesta e şi cel mai important rol jucat de acest oficiu în viaţa Ucrainei.
Unul din fondurile de contribuții voluntare merge la construcţia unor capabilităţi de comandă şi control în armată, altul – ajută armata ucraineană să treacă la standarde NATO în logistica, un al treilea – să-şi construiască sisteme de apărare cibernetică, altele au funcţii sociale, cum ar fi să recalifice şi să integreze social foşti militari de carieră.
O întrebare fără răspuns deocamdată: ce deznodământ îi rezervă viitorul conflictului militar ce a lăsat Ucraina fără Crimeea, i-a demolat economia şi riscă să-i transforme o parte din teritoriu într-o enclavă separatistă.
Andriy Karakuts, care a condus din 2005 şi până la declanşarea ostilităţilor un centru de informare in probleme de securitate în Doneţk, refugiat acum la Kiev, este expertul care se înscrie în curentul de gândire că Ucraina are nevoie mai mult ca niciodată de garanţii externe de securitate, doar că deocamdată şansele să le obţină sunt minime:
„E o perioadă interesantă acum în relaţiile Ucrainei cu NATO”, spune el.
„Dacă aţi observat, la summit-ul de la Varşovia nu s-au făcut declaraţii tari despre aderarea Ucrainei la NATO, despre „uşa deschisă a NATO” . În schimb, se fac fapte. Ucraina primeşte un sprijin practic semnificativ, iar ultimul Buletin de apărare emis la Kiev formulează scopul strategic ca până în 2020 Ucraina să devină compatibilă cu strandardele NATO. Deci, Ucraina practic va fi membră, fără însă să beneficieze de garanţiile articolului 5 din Carta NATO. E ceva care nu prea avantajează Ucraina, dar care permite totodată sprijinirea transformării ei.”
