Linkuri accesibilitate

Vadim Krasnoselski a fost inaugurat în funcția de lider al regiunii transnistrene


Certificatul de „președinte” al lui Vadim Krasnoselski.
Certificatul de „președinte” al lui Vadim Krasnoselski.

El a semnat mai multe decrete, cele mai multe legate de politica de cadre.

În cadrul unei ceremonii organizate cu fast la Tiraspol, Vadim Krasnoselski a fost felicitat inclusiv de ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farid Muhametșin. „Sper că experiența imensă acumulată între țările noastre va fi valorificată pe deplin”, a spus ambasadorul rus, cu referire la enclava separatistă.

Vadim Krasnoselski a fost felicitat atât de primul „președinte” al Transnistriei, Igor Smirnov, cât și de învinsul cursei electorale din acest an, Evgheni Șevciuk.

In discursul ținut la inaugurare, Krasnoselski a chemat către unitate și a promis consolidarea tuturor ramurilor puterii.

El a promis că „Transnistria va fi un stat orientat social cu o economie de piață, unde toți vor fi puși în condiții egale, va fi susținută concurența și dezvoltarea”.

Într-un mesaj adresat sovietului suprem, legislativului regiunii, Vadim Krasnoselski l-a propus vineri pentru funcția de prim-ministru de Alexandr Martinov, un tânăr de 35 de ani, care în prezent este deputat. Aprobarea acestei candidaturi se va face într-o ședință extraordinară a Sovietului suprem, care va avea loc sâmbătă la prânz.

În aceeași ședință, va fi eliberat din funcție actualul șef al Băncii centrale a Transnistriei, care a fost de nenumărate ori acuzat de deputați de a fi provocat criza valutară din regiune. Pentru această funcție Vadim Krasnoselski a nominalizat un alt deputat din Sovietul suprem, Vladislav Tidva. Iar pentru funcția de procuror general a fost nominalizat Anatoli Gurețki care va fi votat tot în cadrul ședinței de sâmbătă a Sovietului suprem. Acesta a mai ocupat funcția de procuror al Transnistriei între anii 2006-2012.

Vadim Krasnoselski și-a desemnat de asemenea un nou șef al administrației prezidențiale și l-a concediat pe șeful pazei „președintelui” Șevciuk, funcție în care l-a numit pe Vitali Melenciuk.

Executivul, KGB-ul, comitetul de anchetă și alte instituții își vor exercita atribuțiile în forma actuală până la alte indicații.

Vadim Krasnoselski a interzis, printr-un alt decret, executarea tranzacțiilor și contractelor încheiate anterior cu privire la proprietatea publică sau municipală – aceasta nu mai poate fi transmisă, scoasă de la evidență sau casată.

Previous Next

XS
SM
MD
LG